august 29, 2010

Coltisor de Rai

Zgomotul asurzitor al stropilor de ploaie ce cad pe trotuar aici nu se aude... strigatul unui copil ramas dintr-o data singur ramane surd dincolo de ferestre... ochii curiosi ai lumii ce misuna in jur nu pot ajunge aici... Aici e colitsorul nostru de Rai, de liniste, de perfectiune... Nu ne ascundem caci toate usile le lasam deschise. Nu ne e teama ca am putea fi descoperiti pentru ca nu avem nimic de dezvaluit. Suntem doar noi, goi, asa cum suntem, diferiti si unici. Lasam pe oricine sa intre, dar speram sa nu vrea nimeni sa o faca. Pentru ca avem nevoie de evadarea aceasta, avem nevoie de implinirea si linistea de aici.

Fiecare dintre noi are micul sau coltisor de Rai, locul unde nu ne mai ascundem, ci ne exprimam, ne manifestam, ne dam mastile jos si ramanem goi. Locul unde fiecare dintre noi este perfect ca o floare rara. Raul, necunoscutul, tristetea, deznadejdea, slabiciunea - toate raman dincolo de ferestre. Aici nimic nu poate patrunde... numai noi, dorinta si goliciunea noastra....

august 28, 2010

Ploaie

Umed... racoritor si placut... Am ochii inchisi si inima imi bate atat de tare! Pielea mea se infioara sub fiecare atingere tandra, mainile imi tremura de emotie si obrajii imi sunt rosii de emotie... E prima oara, dupa atat de mult timp in care am tanjit dupa asta... E prima oara dupa toate zilele si noptile in care am visat la asta si e asa cum imi aminteam: perfect! Imi aminteste de momentele in care priveam cerul si strigam printre lacrimi: "De ce e atat de perfect?". Imi aminteste de sunetul asta tandru dar intens pe care il savuram moment cu moment...

E prima oara cand ploua... e aproape septembrie si ploua... stropii sunt racoritori si placuti, inima pare sa-mi iasa din piept... e prima oara dupa atata timp, dupa atata arsita... e prima oara cand ploua!

august 24, 2010

Asfintit

Am lasat soarele in urma, am lasat linistea si siguranta ca sa merg spre el: necunoscutul, nesigurul, neloialul. Ma grabesc sa incep ceva ce nu are final, ceva ce credeam ca am incheiat de mult dar care arde inca mocnit in sufletul meu. Si pentru asta, a trebuit sa inchei un capitol, sa inchid cartea si sa o ascund in sertarul prafuit. Simt durerea, simt lipsa si simt teama... dar nu simt rani. Las asfintitul in urma ca sa merg spre rasarit... sau poate spre noaptea eterna. Nu pot sti decat incercand, decat jucand si aceasta ultima carte.

Simt de fapt durerea ta, durerea ce iti umple sufletul de sange si ochii de lacrimi. Simt lipsa pe care tu o simti cand te gandesti la noptile noastre imbratisati. Si simt si teama pe care o simti tu cand te gandesti ca azi, acum, ar putea fi ultima oara cand ma mai vezi si ca de faptul trenul acesta din usa caruia te privesc indepartandu-te, ma va duce afara din viata ta. Eu simt ce simti tu. Dar ce simt eu nu stiu... eu nici nu simt. Sunt doar trista stiind ca ti-am facut rau, ca te-am lovit unde te durea mai tare si apoi am inchis usa si am plecat. Nu imi lipsesti, ci simt doar ca eu iti lipsesc tie si ma intristez.

Eu pentru mine am ales asfintitul nesigur care imi poate aduce rasaritul unei vieti noi sau noaptea eterna a singuratatii... dar pentru tine, vreau numai rasarit! Vreau numai soare si lumina... fa asta pentru mine... rasari tu! Si lasa-ma pe mine sa apun...

august 17, 2010

Azi

E ciudat... sunt zile in care alergam de colo pana colo, in care nu avem timp sa facem tot ce am vrea sa facem si apoi sunt zilele ca azi... azi simt ca m-am luptat cu timpul, la propriu! Azi, este ziua imediat urmatoare zilei in care am inceput sa Simt. Da... ieri am Simtit. Din nou. Te-am simtit. O cascada de emotii. Fluturi in stomac. Ochi umezi. Fraze intregi nerostite. Teama. Priviri cazand ca picaturi de apa rece pe buze. O flacara.

Si apoi... apoi azi. Nu mai simt. Nu te mai simt. Nu am emotii, nu imi mai e teama. Dar ochii umezi au ramas. Doar ca mai umezi. Si flacara. Doar ca mai rece...