septembrie 29, 2010

Vis

Intens, umed, arzator, interzis, incitant... nedrept caci e doar un vis... pasiune, flacari, valuri, nisip umed... noi... stropi de sudoare, piele aromata de savoarea dorintei, ochi inchisi si gemete soptite...
E vis, dar ma tulbura, ma arde, e un trandafir in flacari: atat de tandru, atat de fierbinte, atat de crud... ma lasi sa visez singura, sa agonizez, sa fiu in extaz, sa ma trezesc ravasita in patul meu si sa nu mai pot inchide un ochi. Nu ma mai lasa sa visez singura, nu trebuie sa ma lasi, trebuie sa fii si tu acolo... sa fii aici...
Ah, cat urasc de mult noptile goale!
Dragul meu, viseaza-ma...

septembrie 28, 2010

Captiva

Sunt captiva... nici nu incerc sa ma eliberez pentru ca e captivitatea pe care o ador, captivitatea dulce-acrisoara. Sunt dependenta de pielea ta, de aroma ta pe perna... in fiecare dimineata incerc sa scap din catusele dorintei, dar in fiecare seara ma incatusezi din nou. Esti nebunia mea, esti blestemul meu. Cand esti langa mine, iti apartin cu fiecare celula a corpului, iti dau fiecare particica din mine si te iau cu totul... Langa tine, sunt dependenta de atingerea ta, de respiratia ta pe umarul meu gol, de geamatul tau. Sunt incatusata...
Sunt prizoniera ta, inchisa in trupul tau, subjugata atingerii tale, sedusa de sarutul tau. Nebunie...
Priveste-ma! Nu sunt iubita ta, nu sunt femeia care cere nopti si zile, nu sunt femeia pe care o ametesti cu petale de flori pe pat si nici cea care are nevoie de declaratii. Sunt amanta, cea care are pasiunea, care te aprinde, care te innebuneste. Imi esti capitv si iti sunt prizoniera. Dependenti de noptile arzatoare, goi, in care nu existam decat noi, in care ne incatusam tot mai mult, ne inlantuim si adormim ravasiti de emotii, cu gatul uscat si trupurile umede, tremurande. Prinsi in jocurile dorintei, uitam sa ne desprindem unul de celalalt si adormim captivi unul celuilalt.
Nu mai suntem liberi decat dimineata, cand viata isi reia cursul, cand drumurile noastre merg in directii diferite. Noptile ne asteapta, par sa nu treaca, timpul pare sa ne fie complice la nebunia noastra. Noptile ne incatuseaza impreuna, iar diminetile estompeaza magia, pe care o lasam in asternuturile rosii din satin, ce ne pastreaza inca pasiunea...

septembrie 27, 2010

Masca

Pe strazile cenusii ale orasului vezi fel de fel de oameni. Mai zambitori, mai incruntati, mai grabiti, rebeli, conservatori, nepasatori, frumosi... Dar cel mai savuros pentru o dimineata devreme este sa ii vezi tocmai pe aceia care nu se  incadreaza in peisajul zilei, in graba strazii sau in vremea de afara. Si la fel de savuros este sa fii tu acela! Ma bucur de privelistea strazii in special in diminetile in care merg spre casa agale, dupa o noapte lunga, dupa prea putin somn si prea multe emotii. Uneori imbracata prea gros pentru soarele de afara, sau prea subtire pentru ploaia marunta si insistenta. In fiecare dimineata cu ochelarii de soare la ochi, sa ascund neglijenta machiajului sau poate cearcanele si de fiecare data mergand incet, observand lumea ce pare sa creada ca incerc sa ma ascund in spatele ochelarilor, ca imi e, pesemne, rusine de nepotrivirea mea in peisajul diminetilor aglomerate. Dar cat ma bucur de oras dimineata!
Oamenii ma depasesc, se uita dispretuitor la mine cum pare ca am timp, pe cand ei se lupta cu el, alearga spre serviciu, scoala, intalniri importante. La semafor nu ma grabesc sa trec, parasesc trotuarul ultima, ii vad cum ma privec uneori cu mila, ca si cum as fi singura fiinta de pe pamant care nu a inteles ca ziua trece repede si ca timpul nu o sa ma astepte pe mine. Sunt ciufulita, usor sifonata, sfidez ploaia purtand fustita scurta si privesc ostentativ trecatorii care imi acorda mai multa atentie decat am eu nevoie. Poate le par neglijenta. Pacat ca nu ma pot vedea cand stralucesc, cand merg mandra pe tocuri, cu vreo rochie eleganta sau purtand un parfum bun. Ei pierd. Ei cred ca eu sunt cea de dimineata, fata care se ascunde cum poate mai bine, care se stie neadaptata momentului si ocoleste strada principala. Dar, dimpotriva, eu aleg centrul, imi salut prietenii chiar daca sunt la distanta si, surprinzator, asta ii determina sa ma caute chiar si dupa mult timp de absenta.
Sunt si oameni care ma vad asa cum sunt de fapt: o femeie pe deplin satisfacuta, fie ca a inceput ziua frumos sau are un plan frumos pentru ea, fie ca are o relatie clandestina sau una oficiala, dar care prefera sa isi petreaca ziua la ea si nu la el. Nu stiu cum nu pot oamenii din jurul meu sa vada zambetul larg pe care il port, odata cu parul ciufulit, fusta sifonata si ochelarii de soare! Vedem si intelegem mai usor un om incruntat si trist, decat o femeie care radiaza, care zambeste oricarui necunoscut si pluteste... Credem despre oamenii zambitori ca afiseaza o masca. Avem nevoie sa credem asta, ca sa nu ne recunoastem neputinta de a zambi mai des. Eu imi dau jos mastile, mai ales intr-o dimineata ca asta... nu am nevoie de masca mea astazi!

septembrie 25, 2010

Urasc

Urasc cand poti sa ma ucizi sau sa ma salvezi cu un singur sarut.
Urasc cand ma faci  sa raman treaza numai pentru a-ti simti imbratisarea. Sau pentru a te privi zambind in timp ce ma mangai.
Urasc sa fiu eu cea care pleaca fara tine.
Urasc felul in care ma simt goala atunci cand nu dormi langa mine.
Urasc sa te stiu aici dar sa te vreau si mai aproape.
Iubesc?

P.S. Si urasc cuvintele. Stiu ca sunt singurele care ne ajuta sa fim “in doi” chiar si atunci cand nu ne putem atinge sau vedea. Dar ne distrug mai repede decat actiunile. Se destrama repede o relatie in care unul din doi isi exprima nemultumirea de a se vedea prea rar, de a adormi prea rar unul langa celalalt sau, adesea, nemultumirea de a dormi prea mult impreuna, fara a fi, de fapt, impreuna. Asta pentru ca acele cuvinte prin care se declara nesatisfacut de orice aspect al relatiei, il fac pe celalalt sa se gandeasca ca perechea sa va cauta in alta parte ceea ce nu primeste “acasa”. Asadar, se destrama relatia inainte ca celalalt sa isi fi cautat implinirea in alta parte. Din cauza unor cuvinte...
Uneori credem ca tocmai cuvintele ne pot trasa o traiectorie in viata si nu ne pot lasa sa ne abatem. Eu, nu demult, m-am folosit de un cuvant pentru a defini o relatie – am ales sa fiu “amanta”. Dar asta nu mi-a trasat o linie destul de clara. Nu am inteles destul de bine ca termenul asta imi arata ce am de facut, dar si ce trebuie evitat. Si nu am evitat la timp. A fost un moment de ratacire. Un moment in care am crezut ca ii pot da drumul " visatoarei” din mine. Un moment in care am crezut ca pot sa fiu “iubita”. Absurd.
Barbatul din viata noastra este, pana la un punct, o insumare a barbatilor din trecutul nostru, dar la care se adauga ceva specific. Descoperim ca are vocea tipului de la vreun revelion, sau ii place ceva ce ii placea si prietenului nostru din marina militara, sau ca zambeste asemenea primului barbat din viata noastra. La fel suntem si noi. Implicit, si eu. Am fost "puiule, frumoaso, iubito, bombonico, princesse, chèrie, mititico". Ciudat, dar si eu sunt insumarea barbatilor din viata mea. Pentru ca fiecare a lasat ceva, a schimbat ceva, a rupt ceva. Si am decis sa fiu libera. Pentru asta, inchid visatoarea in mine si las amanta. Care stie sa se bucure de ceea ce primeste, care nu are nevoie de zile, ci doar de nopti, care nu depinde de un program, ci de dorinta. Aceea care e libera si lasa liber. Si de data asta, dragul meu, o sa imi lasi si tu ceva, o sa schimbi ceva, dar nu ai sa mai rupi nimic. De data asta mi-am promis mie. Nu mai e nimic de rupt!
                                                                              ( 27 septembrie, 02:48 )

septembrie 22, 2010

Drumuri

Despre femei se spune ca sunt rivale de cele mai multe ori, ca incearca sa scoata in evidenta numai neajunsurile celorlalte. Se mai spune ca raman agatate de o relatie chiar si atunci cand se incheie, chiar si atunci cand fostul lor iubit iubeste pe altcineva. Si se spune ca incep sa il caute, sa incerce sa para mai bune, mai intelegatoare, mai tandre decat "cea noua". Apoi, cand inca nu reusesc sa il faca sa se intoarca, isi arunca veninul asupra celei noi, incep sa spuna ca inseala, ca minte, ca se foloseste de iubitul ei numai pentru ca are bani, are influenta sau e bun in pat. Si asta pana isi gaseste un altul, un pic mai bogat, un pic mai influent si un pic mai bun in pat. Eu nu cred asta. Pentru ca am intalnit barbatul care sa faca asta. Nu doar noi putem fi asa...
Nu stiu care e motivatia: gelozie, furie, frustrare, neliniste, speranta ca inca se mai poate face ceva si ca inca se pot lipi bucatelele ramase din pozele impreuna. Dar urmele raman oricat de mult ai incerca sa refaci ce a fost. Se spune ca e mai bine sa lasi asa o oglinda sparta, decat sa incerci sa o lipesti, pentru ca risti sa te ranesti in cioburi. Las-o sparta, lasa-ne rupti unul de celalalt si nici nu incerca sa ne distrugi mai rau. Nu face asta, te rog... nu arunca cu noroi acolo unde nu sti ce se afla, doar pentru ca mana asta care scrie era candva in mana ta, iar acum e in a lui. Nu cauta jocuri murdare in firea unui om care nu face decat sa readuca zambetul acolo unde prea multe probleme il stersesera. Nu lovi trupul pe care de acum il saruta el. Nu umple de ranchiuna un suflet care de acum este plin de emotie. Nu aminti un trecut de care am fugit si din care nu am luat decat ce era frumos. Dar, oricat de frumos, l-am lasat in urma. Acum am un prezent, intr-o zi, poate, chiar un viitor. Nu il strica, caci imi e drag.
Am fost, ai fost... nu mai suntem si nu mai putem fi. Pastreaza ce e frumos si cauta-ti drumul. Nu il mai avem pe acelasi, al meu e altul. E separat. E diferit. Nu mai e acelasi...nu mai poate fi...

septembrie 21, 2010

Ce vor femeile?

Daca pana si noi ne intrebam... si totusi nu ni se pare ca vrem asa multe sau ca suntem asa complicate. Doar ca ne facem mai greu intelese, poate. Asta ca sa nu dau si astazi vina pe ei, cei care ar trebui sa ne dea tot ce ne dorim noi. Uite ca macar pentru inceput, nu o sa fiu feminista. Nu garantez ca ma tine mult.
Am vrea sa fiti uneori gelosi, macar putin, macar cat sa ne stim dorite si pretuite. Dar nu vrem sa exagerati pentru ca pana la urma avem si noi dreptul la libertate. Am vrea sa ne sunati des, atat cat sa ne aratati ca va lipsim. Dar nu prea des, pentru ca ne-am simti urmarite. Am vrea sa ne spuneti ca suntem frumoase... si nu, aici nu exista o limita! Cu cat mai des, cu atat mai bine. Am vrea sa ne lasati sa traim neingradite, dar sa stiti sa ne prindeti de brat cand plecam si sa ne spuneti "Ramai cu mine". Vrem sa ramanem pana dimineata langa voi, dar vrem sa va auzim pe voi spunand ca asta va doriti. Vrem sa ne spuneti "As vrea sa vii cu mine sa petrecem weekend-ul impreuna" si nu sa spuneti "Ce ai de gand sa faci in weekend?".
Noi incercam sa va aratam ce ne dorim de la voi, incercati si voi sa ne vedeti! Ne place sa va stim un pic gelosi, asa ca daca flirtam cu chelnerul intr-un bar, de fapt flirtam cu voi, prin el. Vrem sa ne sunati, drept dovada nu avem niciodata telefonul inchis pentru voi si niciodata nu avem ce va mai important de facut cand ne sunati. Ne place sa ne faceti sa ne simtim frumoase, indiferent ce avem pe noi... si mai ales ce nu avem. Plecam de langa voi, numai ca sa ne spuneti sa ramanem si nu ne intoarcem pentru ca vrem sa ne spuneti voi ca ne vreti inapoi. 

Vrem sa ne rasfatati, fie si numai prin cuvinte, vrem sa ne tineti atent in palme, sa ne gadilati si voi orgoliul macar din cand in cand si sa va fie dor... si noua ne este...

septembrie 20, 2010

Amanta

Suntem liberi. Ce fericire sa fim liberi impreuna! Si azi a venit fara sa spuna. Si azi m-a surprins cu sarutul lui neasteptat de tandru. Si azi am ajuns acasa intr-un suflet, ca si cum as incerca sa fug de parfumul lui. Dar ceva  s-a schimbat... suntem liberi! Mai mult decat atat, eu sunt libera! Libera sa fiu sorbitura de sampanie care destinde dupa o zi de munca, libera sa fiu lenjeria din satin cu care isi inveleste trupul gol, libera sa fiu noptile lui intregi.

Amanta... Ma uit in jurul meu si vad in ce mod patetic sunt privite amantele... ca sunt subjugate iubirii, ca sufera la gandul ca sunt pe locul doi, ca sunt niste fiinte nefericite. Dar nu, amanta este femeia frumoasa, puternica si pasionala care stie sa faca un barbat sa se intoarca in patul ei, e cea care ofera numai partile bune pe care o relatie le are de oferit si ia acelasi lucru. Amanta e rasfatata si e cea care rasfata. Amanta sunt eu. Pentru ca am ales sa fiu libera si sa il las liber. Am ales sa il las sa soarba din mine, fara a avea timp sa se obisnuiasca, am ales sa fiu lenjeria din satin cu care isi inveleste trupul numai pentru cateva ore si am ales sa fiu noptile lui numai din cand in cand. Am ales pasiunea si dorinta. Desigur, nu ar fi putut fi vorba decat de el, sarmantul. Dovada ca o amanta stie sa isi aleaga un barbat adevarat. Suntem liberi...

I'm your private dancer...

septembrie 19, 2010

Betie


Suna telefonul. Prima oara azi. Vocea lui, o insiruire de cuvinte din care nu inteleg decat “vin sa te vad”. Nu imi da timp sa arat perfect sau sa imi fac griji pentru cum imi sta parul. In cateva clipe e deja in bratele mele. « E ireal » tot incerc sa imi spun. Dar e acolo. Ma saruta… ah… stie bine cat de mult am asteptat sarutul acela atat de delicat, de profund si atat de savuros… fiori pe sira spinarii, fluturasi in stomac, slabiciune in genunchi. Aproape ca imi e teama sa nu ma lichefiez si sa curg pe trupul lui… desi daca ma gandesc mai bine, ar fi minunat sa devin conturul trupului sau, de sus pana jos, sa fie al meu cu totul… Ma lasa sa ma joc cu buzele lui numai pentru un moment, ma lasa sa ii simt trupul lipit de al meu pentru o clipa si atat. Stie ce efect are asupra mea, stie ca daca imi da voie sa il simt chiar si pentru o clipa, dorinta mea va incepe sa urle in mine iar pasiunea o va lua razna. E fermecator cand ma tachineaza, cand ma atinge numai cu varfurile degetelor, cand imi musca buza de jos… Imi lanseaza soptit invitatia de a merge impreuna acasa… ah… cum ajung eu pana acasa cu el cand deja ard si ma gandesc la un coltisor in care sa il am si sa ma aiba?…
Ma mai saruta inca, ma strange aproape de el, sa il simt, sa simt ce as putea avea si nu pot… in momentul urmator ma saruta scurt si se indreapta catre masina. Ah, nu stie cat e de sexy cand pleaca, desi stiind ca ard, desi stiind ca si el arde in acelasi ritm cu mine ! Ajung acasa pe nesimtite, ma intind pe canapea, incerc sa ma gandesc la altceva. Si nu pot. Inchid ochii si simt fiorii pe care mi-i da cand imi musca senzual de buza de jos. Ii deschid si il vad cum ma priveste de sus pana jos. Ce mi-a facut ?
Ce aseara era furie, azi e magie, e sarm… ce aseara era otrava, azi e o licoare dulce din care as vrea sa sorb in fiecare clipa. Azi, e betie… m-am imbatat cu parfumul lui atat de masculin, cu vocea lui tandra, cu sarutul delicios si cu atingerile cu care ma tachineaza…
Asadar, dragul meu, maine fii bland, caci o sa fiu mahmura… m-am imbatat cu tine asta seara !

septembrie 18, 2010

Furie... checked!

Sunt putine sentimente care obosesc mai tare decat furia. Si, dragul meu, am obosit sa fiu furioasa. O sa ma asez in patul meu pe care nu l-ai cunoscut nici azi, pentru a-mi odihni emotiile. Am obosit de data asta. Mi-am baut, metaforic, sticla de vin rosu, anestezicul pentru momentele de furie, m-am confesat in toate modurile posibile mie insami si am epuizat toate argumentele impotriva barbatilor care nu vad pasiunea atunci cand trebuie. Revin eu la sentimente mai bune, dar probabil numai de dimineata. Contrar asteptarilor, sunt satisfacuta pe deplin de accesele mele de feminista implacabila si noaptea asta s-ar putea anunta una chiar foarte buna... macar de as reusi sa adorm.
Dragul meu, te salveaza farmecul ce ma va determina maine sa iti raspund la telefon, dar nu sa iti si deschid usa. Pentru asta, e nevoie de mai mult decat de farmec. E nevoie de rasfat, de flori, de biletele parfumate. Desi nu imi sta tocmai in fire, de data asta va trebui sa ma rasfeti. De data asta prada ta e mai rapida decat tine. Deci ai nevoie de tact.
Gata, am lasat paharul jos. Nu imi mai trebuie. Am obosit sa te cert, mai ales ca nu ma auzi. Pe curand, dragul meu!

septembrie 17, 2010

De ce barbatii?

De ce dumnezeului ne incapatanam sa ne legam de un barbat? De ce nu ne e suficienta libertatea de a dormi singure, de a vedea orice film vrem fara sa facem compromisuri, de a lenevi in pat ori de cate ori nu avem chef de iesit afara? De ce trebuie sa existe un barbat? Sa il asteptam, cumva metaforic, in fiecare seara, indiferent daca se presupunea sau nu ca trebuie sa vina, sa ii impartasim fanteziile noastre pentru ca apoi sa ne sugereze subtil ca e obosit de data asta, sa vibram in drumul spre apartamentul lui pentru ca la intrarea in camera sa isi dea pur si simplu camasa si pantalonii jos si sa se intinda in pat, sa ne cumparam lenjerie dantelata pentru ca el sa nu o observe caci ne lasa sa ne dezbracam singure in timp ce isi verifica agenda... Pentru asta sunteti voi, barbatii? De ce sa avem noi nevoie de asta?
Nu neg ca sunt lucrurile alea de care avem nevoie de la barbati dar hello!! in toate cazurile de mai sus am fi avut nevoie de ei si ei nu au sesizat! Daca te-as avea acum in fata mea, as fi in stare sa te ucid cu privirea asta, dar as prefera sa ies si sa iti inchid usa in nas, pana cand iti dai seama ca o pasiune ca asta nu e de ignorat, caci sunt multi care ar vrea-o si nu e destula pentru toti, deci trebuie impartita, o data ce tu nu realizezi care e rolul ei! Da, iti inchid usa in nas, alerg pe scari contrariata de lipsa ta de convingere si intru in spatiul meu, in patul meu, in care e loc pentru pasiunea mea, in care ma pot rasfata de mii de ori mai bine in lenjeria mea dantelata, band o ciocolata calda cu muuulta frisca si privind strada care nici nu mai murmura.
In noptile ca asta, ma gandesc serios la a scoate in afara legii "exclusivitatea" dintr-o relatie. Refuz sa cred ca siguranta exclusivitatii este buna de ceva, ci subinteleg din ceea ce tocmai mi se intampla, ca ucide pasiunea unui barbat. "Lasa, o sa ma vrea si maine" - zici tu! Refuz sa iti dau dreptate. De ce te-as vrea si maine, cand azi ai lasat usa inchisa in urma mea? Barbatii sunt vanatori, in special cel pe care il stiu eu bine. Prada lor este pasiunea. O castiga si cred ca va mai fi si maine acolo. Sa deschidem ochii! Pasiunea traieste o singura zi, ne-reaprinsa. A doua zi, creste din nou. Dar de unde sti ca pentru tine, iarasi?
Sunt sigura ca am trai foarte fericite si fara voi, daca am putea uita mai des cat sunteti voi de fermecatori cand ne rasfatati, cand ne alintati, cand ne reaprindeti pasiunea cu o forta coplesitoare. Si nu uitam. Asa ca ramanem ale voastre. Numai ca de fiecare data cand ne lasati sa ne scoatem singure pantofii si sa ne intindem langa voi, riscati sa pierdeti pasiunea pe care v-o purtam! Lucru deloc intelept... "Nimic nu se pierde...", totul se reorienteaza, in cazul nostru.

septembrie 16, 2010

Sarmantul

Am intalnit un barbat rafinat... da, mai exista! Nu a fost eradicata complet "rasa" aceasta. Atent la gesturi, cuvinte, infatisare, prezenta tonica, caracter puternic, tact, diplomatie si eleganta. Pe scurt, barbatul acela pe care unele dintre noi inca il mai cautam si pe care ne resemnasem sa nu il mai gasim. Dar iata-l in fata mea. Stie sa admire discret. Intra primul in restaurantul in care deja are rezervarea facuta. Se aseaza la masa numai dupa ce tu te-ai asezat. E sarmant. E ireal. E barbatul caruia simti nevoia sa ii gasesti un defect pentru a-l putea raporta la realitate.
Si totusi e ceva... in fata (sau in spatele) unui sofer prea insistent (sau prea lent), pe o strada prea aglomerata, cu un program prea incarcat sau in "lupta" cu lipsa de educatie a celorlalti, pana si rafinamentul paleste. Si ajungi sa vezi ca barbatul acela atat de atent, incepe sa fie neglijent cu atitudinea sa in relatia cu ceilalti. Uita sa iti mai ofere scaunul sau, uita sa te admire si sa te complimenteze, se lasa cuprins de nelinisti sau furie. Doar pentru un moment. Apoi, farmec si magie.
E imposibil sa nu inchizi ochii si sa nu ii ierti momentele in care rafinamentul si-l lasa intr-un buzunar interior, pentru a-l imbraca in momentul imediat urmator. Nu poti sa ii reprosezi faptul ca nu este ireal, deci perfect. Ba dimpotriva, trebuie sa fie un triumf: descoperi ca nu e ireal, deci il poti avea... nu e inaccesibil si pretios cu cei din jur, ci se deschide si el, in clipele lui in care este "uman" - caci apropierea de perfectiune il indeparteaza de caracteristica unica pe care o impartim cu totii. Si, pana la urma, si rafinamentul are scapari. Cum un trabuc - oricat de scump si oricate saptamani pe mare a calatorit pana sa ajunga in cutia ta - tot arde neregulat si lasa un fum uneori prea gros. Dar tot il apreciem si platim averi pentru el. La fel trebuie apreciat si pretuit si el... el, sarmantul...

Perle


E uimitor cum ne lasam influentati de cei din jur, chiar si cand suntem constienti de greselile pe care le fac. Si e la fel de uimitor cat de reticenti suntem la a ne lasa influentati de arta, ca de exemplu de o carte buna, de un film sau o piesa de teatru exceptionala. Trebuie numai sa strabati trotuarele din centrul orasului ca sa iti dai seama ca oamenii cu pretentii nu sunt neaparat cele mai educate exemplare dintre noi. Si ca sa fie discriminarea facuta, metaforic, pana la capat, trebuie numai sa privesti femeile din jurul tau. Exemplarele feminine sunt impartite in mai multe categorii, dar le poti sesiza cu ochiul liber. Exista femeile sterse si fade, care se lasa conduse prin viata de altii sau de ceea ce numesc ele "destin" , femeile care fara sa fie multumite cu ce au, accepta ca "asa a fost sa fie" si merg mai departe. Si nu sunt ele cele mai demne de mustrari! Categoria care ma intriga cel mai mult, intr-un mod foarte putin creativ, este cea a femeilor care, chiar provenind din familii de clasa mijlocie, nu au nici cele mai elementare notiuni de politete. Nu saluta grupul intreg atunci cand cunosc o singura persoana, nu i se adreseaza persoanei pe care nu o cunosc si isi pastreaza conversatiile mai mult sau mai putin triviale intre cunoscuti, intorcand spatele noii venite.
Felul in care ne comportam in primele momente in care suntem introdusi grupului, ne pune o eticheta greu de schimbat, indiferent de trecerea timpului. Cand suntem introduse unui grup pentru care normele sociale sunt o enigma totala, rafinamentul si demnitatea cu care ne purtam pot fi, in mod nedrept, jignitoare pentru doamnele din acesta si putem fi catalogate drept "pretioase", nu in cel mai bun sens al cuvantului.
Propun ca fiecare femeie sa incerce sa se auto-educe, sa fie mai atenta la astfel de detalii si sa nu isi mai poarte perlele doar la gat, ci sa le introduca si in personalitatea lor. Viata noastra e plina de nuante, pe care le putem face mereu mai placute.

septembrie 06, 2010

In mintea mea

Cate ganduri, cate amintiri si vise... nu inteleg cum faci tu de esti mereu in mintea mea chiar inainte sa adorm! Imediat ce pun patura calduroasa pe mine, apari tu, de parca ai fi langa mine, de parca ai vrea sa imi spui ca in noaptea asta vrei sa ma tii in brate cum stii bine ca imi place si de parca lumina zilei te indeparteaza, iar noaptea iti reda viata. In mintea mea... Numai acolo mai traiesti cu adevarat si pe deplin pentru mine. In mintea mea. Fiecare atingere, soapta, emotie si bataie a inimii, e numai in mintea mea.

In zadar stau cu mana pe telefon sperand sa ma suni, ca nu esti tu cel care ma cauta. In zadar deschid fereastra - tot ce primesc inauntru este vantul asta atat de infiorator. In zadar las lacrimile sa curga nestingherite pe obraji cand se stinge lumina - nu mai vii tu sa mi le stergi. Se usuca singure, atunci cand visele incep sa se amestece in mintea mea, dar raman marturii pentru inca o noapte fara tine. Te-am strigat de mii de ori, te-am pierdut de mii de ori si te-am alungat... De ce te mai intorci sa ma mai saruti inca o data, daca dimineata m-ai si uitat? De ce ma suni zile la rand daca, atunci cand momentele in care iti aud vocea devin singurele reale din viata mea, tu inchizi? De ce ma imbratisezi daca la miezul noptii ma alungi iarasi? Si de ce nu plec? De ce nu pleci tu? De ce nu te mai las sa pleci? Intrebarile astea imi bantuie noptile... asa cum mi-o bantuie si pe aceasta. Nu mai pot suporta gandul ca o sa ma intind pe marginea patului, pe partea ta de pat, dar ca tu nu ai sa fi acolo! Nu mai suport gandul ca iarasi am de trait o noapte asa! Nu iarasi... si atunci, ma ascund unde stiu ca nimeni, nici macar tu, nu ma poate gasi, acolo unde suntem doi, suntem imbratisati si zambim, acolo unde nu e frig, unde nu sunt lacrimi uscate pe obraji dimineata si unde visele sunt asa cum mi le doresc... in mintea mea!

septembrie 03, 2010

Anotimpul meu

Diminetile intarzie tot mai mult si sunt tot mai intunecate. Stropii sunt tot mai reci si necrutatori. E toamna. Dar nu pentru mine! Tu ma tii strans in brate, ma incalzesti cu bratele tale si nu lasi stropii sa ma atinga. Apoi vantul incepe sa arda obrajii iar zapada ingheata pana si lacrimile care inca nu au curs. Iarna. Ingroapa tot, ascunde, incremeneste, reduce la tacerea de mormant. Eu, insa, nu am amutit. Nu! Eu rad, alerg, ma bucur. Pentru ca esti tu aici, imi stergi tu pana si lacrimile care inca nu au curs, topesti tu zapada si ma feresti. Dintr-o data, parfum de flori. Ploaie din nou. Un vant mai cald. E primavara. Zgomot de aripi de ingeri - pe care, insa, numai eu il aud, acoperind vuietul copacilor ce infrunzesc. Miresme noi pe care numai eu le simt caci mi le-ai adus tu pe toate. Si arsita. Soare arzand, nisip fierbinte, lumina orbitoare. Vara. Eu simt o racoare placuta, soarele e bland, nisipul cald si lumina difuza. M-ai prins tu in brate din nou. Ma ridici si ma porti pe bratele tale pentru ca iarba sa nu ma raneasca, nisipul sa nu ma arda.

Esti tu! Esti anotimpul meu preferat, acela care imi aseaza in fata petale de flori si ma intinde pe ele, departe de ploaia rece de toamna, de gheturile iernii, de vuietul primaverii si de arsita verii. Esti anotimpul meu preferat si sunt norocoasa sa te am tot timpul anului. Si eu sunt nedreapta si uit... uit de unde vine racoarea placuta, linistea si mireasma.

Dar azi... azi nu am uitat! Azi te serbez! Doar eu, caci doar eu te cunosc! Sa ramai asa cum esti acum: sa ramai anotimpul meu preferat!