aprilie 30, 2012

Infloreste liliacul

Inima mea a incetat sa mai bata. Medicii nu ar fi de acord cu asta dar eu chiar cred ca se poate, totusi, trai. Chiar si asa. Chiar si fara o inima ce bate in piept.

S-au strans atatia ani... ma-ntreb si-acum cum m-am putut ridica din tarana in care zaceam in ziua in care inima a incetat sa imi mai bata. Din momentul in care vocea de la telefon a spus ca ochii tai s-au inchis nu am mai putut respira. Doamne, cati ani de-atunci... Am implorat sa nu raman aici fara tine. Te-am implorat sa ma mai iei iarasi de mana si sa mergem impreuna oriunde ai fi mers. Dar tu nu mi-ai mai strans niciodata mana. Te-am implorat sa deschizi ochii si sa ma privesti. Nu ai mai facut-o niciodata. Ma intreb de mii de ori cum ar fi fost sa fi fost tu. Sa ma fi strans in brate tu, sa ma fi certat tu, sa ma fi invatat tu. Doamne, de-as fi putut fi omul minunat care ai fost tu!

Infloreste liliacul. Semn ca lumea mea se sfarseste iarasi. Cu fiecare an doare mai tare sa vad liliacul in floare. Inchid ochii si vad o floare de liliac ce a cazut pe lemnul negricios ce te ascundea. Daca vreodata ar muri liliacul? Si daca nu ar mai inflori niciodata? As sti eu, oare, sa traiesc? As uita ziua sfarsitului? Niciodata!

De atunci inima mea nu a mai batut... de cand a inflorit liliacul...

aprilie 26, 2012

Rendez vous cu un Vis

Intalnirea asta nu e ireala, nu e-o-nchipuire. Intalnirea asta are loc in fiecare zi in ultima vreme. In fiecare zi am intalnire cu un Vis. L-as numi Om dar ar insemna sa omit ca are mainile unui Zeu. L-as numi Zeu, dar asta ar insemna sa ii iau sufletul de Om. Asadar, il numesc Vis desi nu-i o nalucire.

Ne intalnim in fiecare seara. Il gasesc acasa cand ajung tarziu. El ma asteapta cuminte si intinde bratele care ma cuprind. De fiecare data imi spune o poveste ... aseara imi spunea povestea Lunii, jucandu-se cu ea, rostogolind-o in palme. Eu il ascult si ma las prinsa in magia cuvintelor lui, in caldura vocii sale si in dulceata privirilor sale. Uneori ma saruta. Apasat. Ametitor. Ca si cum acest sarut ar face diferenta dintre Viata si Moarte. Si in fiecare seara dupa ce adorm imi spune "Sa nu te increzi in cuvinte...".

Daca ai veni ziua, ti-as spune ca si soarele are farmecul lui. Ti-as spune ca pamantul e mai umed si mai viu. Ti-as spune ca jocul nostru ar putea fi mangaiat si de raze mai calde decat ale Lunii. Dar tu mi-ai spune ca vrei sa ne jucam cu Luna, ca vrei ca stelele sa tina loc de flori. Eu te imbratisez si tac. Te ascult, ma asez langa tine... in brate calde adorm. Noi nu ne-am lua ramas bun nicicand. Sau poate da... doar ca nu azi. Azi ai sa imi indulcesti din nou visele!


Inchide ochii! Spune-mi ca ma vezi...


Articol scris pentru Blog Power 19, pe o tema aleasa de Simona. Au mai imaginat intalniri:
Ti-as spune ca
Intalnire cu dragostea
Suflet in oglinda
Asteptati-ma
Nu sunt cuvinte

aprilie 09, 2012

Cred!

Cred! Cred cu tarie, cu toate ca nu imi iau credinta pe strazi, nu o scot la parade si nici nu o confesez nimanui. Cred in Divinitate si cred ca nu am fi fost oamenii care suntem acum, cu sufletele noastre si cu visele noastre daca am fi rezultatul a mii de ani de evolutie a unei bacterii.

Nu cunosc misterele stiintei si nu inteleg toate procesele ce au loc in toate colturile lumii in fiecare clipa dar stiu ca nu exista explicatie stiintifica suficienta pentru a descifra Lumea si stiu ca oricat de multe descoperiri ar face rasa umana nu va putea sa gaseasca insusi esenta ei. Creatorul unei lumi atat de ordonate si atat de coplesitoare in frumusetea ei nu putea fi o simpla intamplare. Iar Omul atat de complex in manifestarile lui, atat de imprevizibil si unic in mijlocul a miliarde de fiinte asemanatoare nu putea fi fruct al unei evolutii indelungate ce a inceput de la un corp minuscul.

Dincolo de lumea fizica ce ne inconjoara, dincolo de realitatea fizica a corpului nostru exista si o dimensiune ce numai un Creator iscusit ar fi putut sa creeze, in perfectiunea lui desavarsita. Stiintei ii datoram usurinta cu care ne ducem viata, micile obiecte care ne ajuta si infrumuseteaza existenta, leacurile pentru durerile trupurilor noastre ce adesea obosesc in lupta dusa zi de zi. E parte integranta a vietii noastre si adesea suntem dependenti de micile ei descoperiri. Dar durerile sufletului nu le poate alina stiinta iar strigatele de deznadejde ea nu le poate auzi.

Avem nevoie sa credem in ceva, in ceva mai puternic decat fiinta umana, intr-o Judecata mai dreapta decat a omului pervertit si plin de interese marsave, intr-o Fiinta ce ne poate fi un model de bunatate si iertare, intr-o Putere ce nu ne ingenuncheaza trupurile, dar ne copleseste sufletele ce cad in genunchi in fata ei.

Chiar si atunci cand suntem singuri, ne ramane El...
Tare sunt singur, Doamne, si piezis...


Articol scris pentru Blog Power 17. S-a mai scris pe aceeasi tema Divinitate sau Darwinism.
Succes!