De ce dumnezeului ne incapatanam sa ne legam de un barbat? De ce nu ne e suficienta libertatea de a dormi singure, de a vedea orice film vrem fara sa facem compromisuri, de a lenevi in pat ori de cate ori nu avem chef de iesit afara? De ce trebuie sa existe un barbat? Sa il asteptam, cumva metaforic, in fiecare seara, indiferent daca se presupunea sau nu ca trebuie sa vina, sa ii impartasim fanteziile noastre pentru ca apoi sa ne sugereze subtil ca e obosit de data asta, sa vibram in drumul spre apartamentul lui pentru ca la intrarea in camera sa isi dea pur si simplu camasa si pantalonii jos si sa se intinda in pat, sa ne cumparam lenjerie dantelata pentru ca el sa nu o observe caci ne lasa sa ne dezbracam singure in timp ce isi verifica agenda... Pentru asta sunteti voi, barbatii? De ce sa avem noi nevoie de asta?
Nu neg ca sunt lucrurile alea de care avem nevoie de la barbati dar
hello!! in toate cazurile de mai sus am fi avut nevoie de ei si ei nu au sesizat! Daca te-as avea acum in fata mea, as fi in stare sa te ucid cu privirea asta, dar as prefera sa ies si sa iti inchid usa in nas, pana cand iti dai seama ca o pasiune ca asta nu e de ignorat, caci sunt multi care ar vrea-o si nu e destula pentru toti, deci trebuie impartita, o data ce tu nu realizezi care e rolul ei! Da, iti inchid usa in nas, alerg pe scari contrariata de lipsa ta de convingere si intru in spatiul meu, in patul meu, in care e loc pentru pasiunea mea, in care ma pot rasfata de mii de ori mai bine in lenjeria mea dantelata, band o ciocolata calda cu muuulta frisca si privind strada care nici nu mai murmura.
In noptile ca asta, ma gandesc serios la a scoate in afara legii "exclusivitatea" dintr-o relatie. Refuz sa cred ca siguranta exclusivitatii este buna de ceva, ci subinteleg din ceea ce tocmai mi se intampla, ca ucide pasiunea unui barbat. "Lasa, o sa ma vrea si maine" - zici tu! Refuz sa iti dau dreptate. De ce te-as vrea si maine, cand azi ai lasat usa inchisa in urma mea? Barbatii sunt vanatori, in special cel pe care il stiu eu bine. Prada lor este pasiunea. O castiga si cred ca va mai fi si maine acolo. Sa deschidem ochii! Pasiunea traieste o singura zi, ne-reaprinsa. A doua zi, creste din nou. Dar de unde sti ca pentru tine, iarasi?
Sunt sigura ca am trai foarte fericite si fara voi, daca am putea uita mai des cat sunteti voi de fermecatori cand ne rasfatati, cand ne alintati, cand ne reaprindeti pasiunea cu o forta coplesitoare. Si nu uitam. Asa ca ramanem ale voastre. Numai ca de fiecare data cand ne lasati sa ne scoatem singure pantofii si sa ne intindem langa voi, riscati sa pierdeti pasiunea pe care v-o purtam! Lucru deloc intelept... "Nimic nu se pierde...", totul se reorienteaza, in cazul nostru.
Nu stiu care e motivatia: gelozie, furie, frustrare, neliniste, speranta ca inca se mai poate face ceva si ca inca se pot lipi bucatelele ramase din pozele impreuna. Dar urmele raman oricat de mult ai incerca sa refaci ce a fost. Se spune ca e mai bine sa lasi asa o oglinda sparta, decat sa incerci sa o lipesti, pentru ca risti sa te ranesti in cioburi. Las-o sparta, lasa-ne rupti unul de celalalt si nici nu incerca sa ne distrugi mai rau. Nu face asta, te rog... nu arunca cu noroi acolo unde nu sti ce se afla, doar pentru ca mana asta care scrie era candva in mana ta, iar acum e in a lui. Nu cauta jocuri murdare in firea unui om care nu face decat sa readuca zambetul acolo unde prea multe probleme il stersesera. Nu lovi trupul pe care de acum il saruta el. Nu umple de ranchiuna un suflet care de acum este plin de emotie. Nu aminti un trecut de care am fugit si din care nu am luat decat ce era frumos. Dar, oricat de frumos, l-am lasat in urma. Acum am un prezent, intr-o zi, poate, chiar un viitor. Nu il strica, caci imi e drag.
