In mintea mea

Cate ganduri, cate amintiri si vise... nu inteleg cum faci tu de esti mereu in mintea mea chiar inainte sa adorm! Imediat ce pun patura calduroasa pe mine, apari tu, de parca ai fi langa mine, de parca ai vrea sa imi spui ca in noaptea asta vrei sa ma tii in brate cum stii bine ca imi place si de parca lumina zilei te indeparteaza, iar noaptea iti reda viata. In mintea mea... Numai acolo mai traiesti cu adevarat si pe deplin pentru mine. In mintea mea. Fiecare atingere, soapta, emotie si bataie a inimii, e numai in mintea mea.

In zadar stau cu mana pe telefon sperand sa ma suni, ca nu esti tu cel care ma cauta. In zadar deschid fereastra - tot ce primesc inauntru este vantul asta atat de infiorator. In zadar las lacrimile sa curga nestingherite pe obraji cand se stinge lumina - nu mai vii tu sa mi le stergi. Se usuca singure, atunci cand visele incep sa se amestece in mintea mea, dar raman marturii pentru inca o noapte fara tine. Te-am strigat de mii de ori, te-am pierdut de mii de ori si te-am alungat... De ce te mai intorci sa ma mai saruti inca o data, daca dimineata m-ai si uitat? De ce ma suni zile la rand daca, atunci cand momentele in care iti aud vocea devin singurele reale din viata mea, tu inchizi? De ce ma imbratisezi daca la miezul noptii ma alungi iarasi? Si de ce nu plec? De ce nu pleci tu? De ce nu te mai las sa pleci? Intrebarile astea imi bantuie noptile... asa cum mi-o bantuie si pe aceasta. Nu mai pot suporta gandul ca o sa ma intind pe marginea patului, pe partea ta de pat, dar ca tu nu ai sa fi acolo! Nu mai suport gandul ca iarasi am de trait o noapte asa! Nu iarasi... si atunci, ma ascund unde stiu ca nimeni, nici macar tu, nu ma poate gasi, acolo unde suntem doi, suntem imbratisati si zambim, acolo unde nu e frig, unde nu sunt lacrimi uscate pe obraji dimineata si unde visele sunt asa cum mi le doresc... in mintea mea!

Anotimpul meu

Diminetile intarzie tot mai mult si sunt tot mai intunecate. Stropii sunt tot mai reci si necrutatori. E toamna. Dar nu pentru mine! Tu ma tii strans in brate, ma incalzesti cu bratele tale si nu lasi stropii sa ma atinga. Apoi vantul incepe sa arda obrajii iar zapada ingheata pana si lacrimile care inca nu au curs. Iarna. Ingroapa tot, ascunde, incremeneste, reduce la tacerea de mormant. Eu, insa, nu am amutit. Nu! Eu rad, alerg, ma bucur. Pentru ca esti tu aici, imi stergi tu pana si lacrimile care inca nu au curs, topesti tu zapada si ma feresti. Dintr-o data, parfum de flori. Ploaie din nou. Un vant mai cald. E primavara. Zgomot de aripi de ingeri - pe care, insa, numai eu il aud, acoperind vuietul copacilor ce infrunzesc. Miresme noi pe care numai eu le simt caci mi le-ai adus tu pe toate. Si arsita. Soare arzand, nisip fierbinte, lumina orbitoare. Vara. Eu simt o racoare placuta, soarele e bland, nisipul cald si lumina difuza. M-ai prins tu in brate din nou. Ma ridici si ma porti pe bratele tale pentru ca iarba sa nu ma raneasca, nisipul sa nu ma arda.

Esti tu! Esti anotimpul meu preferat, acela care imi aseaza in fata petale de flori si ma intinde pe ele, departe de ploaia rece de toamna, de gheturile iernii, de vuietul primaverii si de arsita verii. Esti anotimpul meu preferat si sunt norocoasa sa te am tot timpul anului. Si eu sunt nedreapta si uit... uit de unde vine racoarea placuta, linistea si mireasma.

Dar azi... azi nu am uitat! Azi te serbez! Doar eu, caci doar eu te cunosc! Sa ramai asa cum esti acum: sa ramai anotimpul meu preferat!

Coltisor de Rai

Zgomotul asurzitor al stropilor de ploaie ce cad pe trotuar aici nu se aude... strigatul unui copil ramas dintr-o data singur ramane surd dincolo de ferestre... ochii curiosi ai lumii ce misuna in jur nu pot ajunge aici... Aici e colitsorul nostru de Rai, de liniste, de perfectiune... Nu ne ascundem caci toate usile le lasam deschise. Nu ne e teama ca am putea fi descoperiti pentru ca nu avem nimic de dezvaluit. Suntem doar noi, goi, asa cum suntem, diferiti si unici. Lasam pe oricine sa intre, dar speram sa nu vrea nimeni sa o faca. Pentru ca avem nevoie de evadarea aceasta, avem nevoie de implinirea si linistea de aici.

Fiecare dintre noi are micul sau coltisor de Rai, locul unde nu ne mai ascundem, ci ne exprimam, ne manifestam, ne dam mastile jos si ramanem goi. Locul unde fiecare dintre noi este perfect ca o floare rara. Raul, necunoscutul, tristetea, deznadejdea, slabiciunea - toate raman dincolo de ferestre. Aici nimic nu poate patrunde... numai noi, dorinta si goliciunea noastra....

Ploaie

Umed... racoritor si placut... Am ochii inchisi si inima imi bate atat de tare! Pielea mea se infioara sub fiecare atingere tandra, mainile imi tremura de emotie si obrajii imi sunt rosii de emotie... E prima oara, dupa atat de mult timp in care am tanjit dupa asta... E prima oara dupa toate zilele si noptile in care am visat la asta si e asa cum imi aminteam: perfect! Imi aminteste de momentele in care priveam cerul si strigam printre lacrimi: "De ce e atat de perfect?". Imi aminteste de sunetul asta tandru dar intens pe care il savuram moment cu moment...

E prima oara cand ploua... e aproape septembrie si ploua... stropii sunt racoritori si placuti, inima pare sa-mi iasa din piept... e prima oara dupa atata timp, dupa atata arsita... e prima oara cand ploua!

Asfintit

Am lasat soarele in urma, am lasat linistea si siguranta ca sa merg spre el: necunoscutul, nesigurul, neloialul. Ma grabesc sa incep ceva ce nu are final, ceva ce credeam ca am incheiat de mult dar care arde inca mocnit in sufletul meu. Si pentru asta, a trebuit sa inchei un capitol, sa inchid cartea si sa o ascund in sertarul prafuit. Simt durerea, simt lipsa si simt teama... dar nu simt rani. Las asfintitul in urma ca sa merg spre rasarit... sau poate spre noaptea eterna. Nu pot sti decat incercand, decat jucand si aceasta ultima carte.

Simt de fapt durerea ta, durerea ce iti umple sufletul de sange si ochii de lacrimi. Simt lipsa pe care tu o simti cand te gandesti la noptile noastre imbratisati. Si simt si teama pe care o simti tu cand te gandesti ca azi, acum, ar putea fi ultima oara cand ma mai vezi si ca de faptul trenul acesta din usa caruia te privesc indepartandu-te, ma va duce afara din viata ta. Eu simt ce simti tu. Dar ce simt eu nu stiu... eu nici nu simt. Sunt doar trista stiind ca ti-am facut rau, ca te-am lovit unde te durea mai tare si apoi am inchis usa si am plecat. Nu imi lipsesti, ci simt doar ca eu iti lipsesc tie si ma intristez.

Eu pentru mine am ales asfintitul nesigur care imi poate aduce rasaritul unei vieti noi sau noaptea eterna a singuratatii... dar pentru tine, vreau numai rasarit! Vreau numai soare si lumina... fa asta pentru mine... rasari tu! Si lasa-ma pe mine sa apun...

Azi

E ciudat... sunt zile in care alergam de colo pana colo, in care nu avem timp sa facem tot ce am vrea sa facem si apoi sunt zilele ca azi... azi simt ca m-am luptat cu timpul, la propriu! Azi, este ziua imediat urmatoare zilei in care am inceput sa Simt. Da... ieri am Simtit. Din nou. Te-am simtit. O cascada de emotii. Fluturi in stomac. Ochi umezi. Fraze intregi nerostite. Teama. Priviri cazand ca picaturi de apa rece pe buze. O flacara.

Si apoi... apoi azi. Nu mai simt. Nu te mai simt. Nu am emotii, nu imi mai e teama. Dar ochii umezi au ramas. Doar ca mai umezi. Si flacara. Doar ca mai rece...