Razboi in doi?

Incepem sa uitam sa mai fim doi,sa mai fim impreuna si asta sa ne faca sa zambim. Nu ne mai bucuram de linistea dintre noi cand impartim aceeasi camera, nu ne mai multumeste apropierea calda cand impartim acelasi pat. Vrem altceva, vrem diversitatea pe care ne-o ofera cu un zambet fals, lumea din jurul nostru.

Ma certi cand sunt nervoasa. Ma ignori cand sunt trista. Nu te ascult cand nu vorbesti cu sufletul meu, ci cu ratiunea mea. Nu ma iei in brate cand tac si nu imi saruti lacrimile cand plang.
Nu mai putem purta razboaie in doi. Impartim, poate, acelasi razboi. Plecam impreuna spre campul de lupta. Dar fiecare dintre noi lupta singur. Nu mai stim din doi sa devenim unul, sa ne impotrivim lumii si sa castigam. Ne purtam, in schimb, luptele mediocre si neinsemnate separat. In fiecare zi o alta.
Si in razboiul cu viata, singurul care conteaza, nu vom mai razbi nicicand. Punem armele jos. Caci suntem slabi si ne sunt trupurile fara vlaga. Caci suntem singuri.

Singuratatea mea incepe la doi pasi de tine...

Frig

Ia-ma in brate... mi-e frig, mi-e foarte frig. Am pleoapele reci. Simt stropii de ploaie curgand prin sufletul meu. Strange-ma in brate, da-mi din caldura ta. Mi-au inghetat visele si sperantele. Mi-e frig. Atat de frig incat stropii s-au transformat in flori de gheata. 

Ah, da-mi voie sa ma acopar cu sufletul tau...

Nu mai esti

O dimineata ciudata. Prea multa liniste in jurul meu, prea frig, prea gol. Dimineata in care nu mai erai tu langa mine. Am gatul uscat, ochii ma dor de atata nesomn si trupul imi e obosit. Nu mai esti. Nu stiu ce sa fac cu golul asta din suflet. Incerc sa il scot afara, sa il umplu cu mii de alte fiinte si ganduri. Nu reusesc. Nu pot sa fac nimic sa il umplu. Acolo unde nu mai erai tu, nu mai puteam lasa sa fie nimic.

Au trecut ore, or sa treaca poate si zile, si nopti. Si tot nu am sa stiu sa il umplu. Ai plecat asa, dintr-o data. Ti s-a facut frica. Si cred ca si acum iti e frica sa te intorci. Ti-e frica sa lupti, sa daruiesti, sa te daruiesti cu adevarat. Eu am ramas aici. Sunt acolo unde ma stii, asa cum ma stii. Nu plec nicaieri, nu fac niciun pas. Ai trantit usa de la intrare cu atata furie... fugi... de ce fugi? Spui ca ce vrei e la mine dar fugi cat poti de departe.

Raman eu. Tot eu. Fara tine, de azi. Ti-am dat, candva, tot, iar acum nu mi-a mai ramas nimic pentru mine. Nici macar o farama de suflet, nici macar o raza de soare. Ti-am dat tie tot. Le porti pe toate cu tine sau le-ai aruncat pe undeva. Asta nu stiu. Dar as vrea sa cred ca ai sa stii sa redeschizi ochii care te-au privit cu atata afectiune, ca ai sa stii sa redeschizi palma care ti-a mangaiat de atatea ori chipul si ca ai sa stii sa mai umezesti cu saruturile tale, buzele astea uscate de atata dor.

Si daca nu ai sa stii toate astea, inseamna ca nu esti tu. Inseamna ca trebuie inca sa te caut.

Mai mirosi a mine, ca tine mai miros...

Drog

Uneori imi vine sa iti sfasii pielea cu unghiile mele, sa musc bucatica cu bucatica din tine, sa sangerezi si sa ma implori sa ma opresc... sa strigi, sa incerci sa ma epuizezi strangandu-ma puternic in brate. Urasc momentele in care nu ma auzi cand te chem, nu intinzi mana sa o prinzi pe a mea cand ti-o ofer si nu raspunzi strigarii. Urasc momentele in care nu ma vezi, chiar stand in fata ta, chiar privind in ochii tai...

...si tu intelegi. Tarziu. Ah, mereu atat de tarziu... si iti pare rau. Incepi sa mangai mana pe care ai lasat-o intinsa si care acum nu iti mai simte atingerea, oricat de mult ai incerca. Incepi sa ma strigi tu, sa raspunzi si sa strigi din nou. Tarziu. Din nou. Deschizi ochii mari, ma privesti de sus pana jos, dar eu nu mai sunt acolo unde privesti tu. Imi cauti ochii dar eu nu te privesc. Privesc in gol si te evit...mi-e teama ca te-as putea ucide cu privirea asta. Stau intinsa si incerc sa imi recapat suflul. Sangele imi fierbe in vine si nu pot face inima sa bata mai incet. Esti drog si azi nu sunt euforica...

Te rog, ridica-te de langa mine. Hai, nu ma mai privi asa, nu ai sa intelegi. Pleaca tu inainte sa plec eu, mi-e teama ca as putea sa nu ma mai intorc. Da-mi drumul... 

Si in dorinta ta, eu caut altceva...

Zeita

Sub palmele tale sunt un izvor racoros si lin ce nu cunoaste sfarsit. Sub buzele tale sunt miere de pe faguri. Sub rasuflarea ta sunt ocean mangaiat de briza. Ma imbrac cu privirea ta, ce imi pune straie de Zeita peste trupul gol. Ma strangi in brate si imi arati mii de Paradisuri intr-o singura clipa. Ies din mine, asa cum iesi si tu din tine si ne transformam in batai de aripi de ingeri. Degetele tale imi modeleaza trupul asa cum vantul modeleaza dunele in desert... cand sunt cu tine nu sunt eu. Sunt tu iar tu esti eu.

Uitam de Timp sau Timpul uita de noi... ne ridicam deasupra lui, facem din ore zile si din minutele despartiti facem clipe si le stergem dintre noi cu atingerile a mii de fluturi. Nu ne cunoastem drumul, nu stim in ce directie sa mergem, asa ca nu facem niciun un pas. Ramanem imbratisati in acelasi loc in care ne-am gasit... ma porti pe brate iar cand iti obosesc ma intinzi pe picaturi de roua si te intinzi langa mine...  Si ma imbraci din nou in straiele de Zeita... sub privirea ta ma zeific, mainile tale ma transforma in muza... oglindirea mea din ochii tai dezvaluie o Afrodita, o Athena si o Hebe la un loc. 

Am cautat pentru dorul meu, inima ta....

Doua cuvinte

Cladim castele de cristal, inalte pana la cer. Alungam norii negri printr-o singura suflare. Urcam in Paradisuri si coboram zeci de ingeri intre noi. Ne scrijelim cu degetele numele pe cerul instelat. Ne strigam numele si avem ecou in lumea intreaga. Soaptele noastre rasuna in mii de vazduhuri.

Dar nu putem rosti doua cuvinte. Doua cuvinte care nu ar schimba cu mult ceea ce suntem noi deja. Doua cuvinte care ar putea chiar fi de prisos pentru ca deja simtim si deja traim cu ele in suflet. Doar ca nu le-am rostit inca. Sunt doua cuvinte de care ne e frica pentru ca sunt ca o sentinta: cum mai pot eu sa ma gandesc la altcineva, chiar si pentru o secunda, o data ce am rostit acele cuvinte? cum pot eu sa las sa treaca o saptamana intreaga fara sa ii dau un semn, o data ce am rostit acele doua cuvinte?


Cat de frumos traim fara ele....

Minciuni

Minti cu zambete si mangaieri, minti rostind cuvinte ce picteaza Paradisul, minti cu caldura pielii tale cand ma imbratisezi si minti cu buzele umede. Si nici macar nu spui “Imi pare rau”. Ah! Cat as vrea sa iti para rau, sa ma iei in brate si sa incetezi sa ma minti... Daca ai minti doar cu vorbele, mi-as dori sa taci. Dar minti cu ochii si nu as vrea sa ii inchizi caci mi-ar lipsi prea mult. Minti cu mainile si nu as putea trai fara atingerea lor. Minti cu vise si nu as mai sti sa ma trezesc fara tine. Vreau sa taci, sa ma lasi sa inchid ochii, sa nu ma atingi... vreau sa nu ma mai minti...

Nu esti al meu si, ah, cat m-ai mintit! Nu mai sunt nici eu a ta, acum suntem amandoi falsi, neloiali, nedrepti cu noi insine, nedrepti cu lumea... suntem doua trupuri ce se apropie uneori dar care nu devin niciodata unul . Suntem doua inimi ce nu bat una pentru cealalta ci care se indreapta spre orizonturi diferite. Suntem doi ipocriti ce se tin de mana fara sa ii lege nimic. Suntem nesinceri si infideli si nu ne ascundem infidelitatea de lume, ci ascundem apropierea dintre noi.

 
Our love is a lie, and so we begin, 
Foolishly layin', our hearts on the table, stumblin' in 
Our love is a flame, burnin' within, 
Now and then fire light will catch us stumblin' in.