Doua cuvinte

Le-am rostit... azi, dupa multa vreme, am rostit acele cuvinte care nu ma sufocau, care nu cereau sa iasa, sa fie spuse, sa fie auzite... dar le-am spus. Si a fost gol.

Mi-e frica... de ce e gol? De ce nu mi-a mai tremurat vocea? De ce nu am simtit fiori? Atat de mult m-am schimbat? Atat de departe suntem cand dormim unul langa celalalt?

Come on and save me, I'm lost...

Nu mai sunt eu

Spune-mi tu ce vrei sa auzi de la mine... ca sunt fericita? Ca am tot ce imi doresc? Ca o frantura de viata e suficienta pentru tot sangele asta care imi fierbe in vine? Pot sa it spun asta fara ca macar eu sa stiu daca e sau nu adevarat...

Mi-am pierdut puterea si curajul de a-mi urma visele cele mai ascunse. Imi e frica sa iau doar ceea ce intra intr-o valiza si sa plec. Arde in mine dorinta de a lasa in urma prezentul atat de monoton si sa ma indrept spre aventura, spre locuri pe care nu le stiu, spre oameni pe care inca nu ii cunosc. Imi e dor sa ma trezesc dimineata si sa aud cantecul unei viori care animeaza strada pietruita, imi e dor sa merg spre mare si sa simt nerabdarea aceea pe care o simteam atunci si imi e dor sa o las sa ma mangaie racoroasa pe picioarele goale. 

Prezentul ma strange, imi limiteaza respiratia, imi umbreste privirea... nu mai rad cu sufletul, ci doar cu buzele. Nu mai ating si nu mai simt cu trupul, ci numai cu mintea care imi dicteaza urmatoarea miscare. Inima imi bate doar ca reflex al naturii, dar eu nu o mai simt nici pe ea. Sunt obosita, as vrea sa mai pot sa fiu eu cea care eram... cea care lasa tot si pleaca spre orizont...

Do you know where your heart is? Do you think you can find it?

Diferit

A fi puternic nu mai e de mult o opțiune. Lumea și-a accelerat ritmul și totodată a devenit mai nesigură pentru că nu știm niciodată ce va fi mâine. Dar încă nu am învățat cum să fim puternici și pentru cei care nu sunt. 

Mă uit la tine, îmi vorbești dar nu te aud. Îmi pari furios și eu zâmbesc... cât de tare te-a înrăit lumea asta, cât de puține vise mai ai și cât de puțin respecți visele mele... Tu vezi obstacolele, eu văd sfârșitul lor și începutul vieții așa cum mi-am dorit-o. Tu nu mai știi să zâmbești în fața unui lucru mic, a unui gest mărunt sau a unui vis copilăresc. Dar eu mai știu să fac toate astea și chiar mai multe. Eu încă mai știu sa iubesc soarele chiar și când se ascunde, știu să iubesc stropii de ploaie chiar și când cad zile și nopți întregi și încă mai știu să dansez cu viața. 

Dar tu? Tu nu mai vezi răsăritul de mâine dimineață în timp ce privești apusul... când am ajuns să fim atât de diferiți? De când nu îți mai pasă de pasiunile mele? De când mă privești ca pe un copil doar pentru că îmi place viața chiar și când e atât de grea ca acum? De când nu mă mai asculți. deși mă auzi în fiecare zi? De când ți-ai pierdut până și ultima speranță?

If there had just been one day, ONE day where nothing else mattered but us....

Prima zi...

Ma simt ca un copil pedepsit sa stea in casa si sa ii priveasca pe prietenii lui jucandu-se afara, in iarba si in lumina. Daca ating cu grija fereastra, pot chiar sa ii simt zabrelele...

Imi lipsesti mult... imi lipseste viata din tine, energia si noptile nedormite, in care tineam ochii larg deschisi si mintea concentrata pentru a invata cat mai multe lucruri de la lumea aceea atat de frumoasa, atata de colorata si atat de variata. Mi-ai adus dureri fizice si oboseala, mi-ai furat nopti si zile... dar imi lipsesti atat de mult! Pentru ca m-ai invatat sa fiu ceea ce sunt acum, m-ai invatat sa respect sacrifciile celorlalti, sa le apreciez munca si sa iubesc arta, frumosul, sublimul. Acum, fara tine e gol si lipsit de sens. Nu iti mai vad strazile pline de oameni, de artisti, de dansatori, de curiosi si de turisti. Si nu ii mai vad pe toti aceia care au muncit luni intregi ca frumusetea aceea in miscare sa fie acolo! Nu ii mai vad pe cei care se strecoara printre examene si proiecte, ca sa ajunga sa te vada, ca sa imbratiseze cat mai multa cultura si cat mai variata.

Acum sunt aici, departe, iar tu esti acolo. Stiam ca despartirea urma sa doara si ca ranile aveau sa mi se redeschida cand urma sa te revad prin ochii celorlalti, prin ochii celor ce te au... Azi esti iarasi acolo, unde te-am lasat in ultima noapte, in curtea unui Teatru mic dar atat de plin de frumusete si cultura, acolo unde am stat pana spre dimineata, numai cu gandul ca poate am sa te fac sa ramai, sau sa revii mai repede. Dar in dimineata aia ai plecat. Apoi am plecat si eu. Iar acum tu esti acolo, iar eu sunt aici.

Mi-e dor de tine cu fiecare clipa in care stiu ca iti desfasori frumusetea pe strazi, pe scene si in piete. Imi lipseste tot ce m-ai invatat si ce te-am invatat. Daca am lasat ceva acasa, pe tine te-am lasat si cu tine am lasat bucatele de suflet, energie si devotament.

Imi lispesti, FITS... si azi e prima zi in care nu te mai pot vedea...

Ganduri

De fiecare data imi promit ca e ultima data. De fiecare data imi promit ca nu o sa iti mai cer niciodata iertare pentru ca sunt ceea ce sunt. De fiecare data cand imi promit ceva, tu schimbi tot. Nu stii cat rau imi faci... si nu stii cat bine...

Hoti

Suntem hoti. Cu totii. Furam. In fiecare zi mai mult, in fiecare zi cu mai multa ambitie, in fiecare zi cu mai multa dorinta de a fura mai mult. Furam si ne lasam jefuiti la randul nostru, pentru a reface un echilibru bolnavicios, pentru ca pastra intreg un lant constant.

Furam timp de la ceilalti fara sa stim ca asta nu ne va da noua mai mult. Furam cuvinte pe care mai apoi nu le putem rosti caci nu sunt ale noastre. Furam atingeri pe care nu le oferim la schimb. Furam picaturi de viata cu care ne manjim buzele dar pe care nu le putem gusta. Suntem hoti...

Si suntem actori. Jucam un rol ca sa supravietuim. Ne lasam pe noi in spatele unor usi inchise, pentru a scoate in fata lumii personaje noi, mai frumoase, mai vesele, mai increzatoare. Iar cand seara, redeschidem usile pentru a ne da jos mastile, ne regasim goi si obositi... Teatrul asta ne imbatraneste, ne distruge putin cate putin, ne  sleieste de puteri... si ne refugiem in noi, intr-un adapost mai prietenos, mai cald, mai al nostru.

Pioni pe o tabla de sah, in mana necrutatoare a vietii....

Nu simti

Nu e mai usor si poate nu e nici chiar atat de greu. Nu mai e o distanta peste care sa treci cu vederea, ci e deja enorma. Nu e mai linistitor si nici mai tulburator. E vid. E un pic de viata in orice, atata timp cat e cineva aproape. In asta e viata numai uneori. E viata numai atunci cand ignori complet viata. Si atunci se imprastie norii, fara sa iasa soarele, fara sa fie lumina, dar fara sa fie intuneric.

Visam prea mult? Traim prea mult? Nu cred... visul ne imbraca realitatea in asa fel incat sa devina agreabila. Uneori doar suportabila.

Asculta-ma, nu simti ce crezi ca simti. Ti-o spun pentru ca stiu. Daca ai simti, te-ar arde, ti-ar rupe lanturile si ti le-ar transforma in aripi. Ti-ar sfasia pieptul si ti-ar scoate inima afara asa, sa o vada toata lumea. Ti-ar desclesta maxilarele sa poti rosti mii de cuvinte decupate cu grija din inima pe care o expui acum. Ti-ar imprastia ceata ce iti acopera ochii cu indoieli si te-ar lasa sa pleci spre ceea ce iti doresti.

Asculta-ma, nu simti. Daca ai simti, as simti si eu.

Nu ne dam seama cand pierdem ceva ce nu am avut nicicand...