Ma joc

Viata mea e un teren de joaca. Ma joc cu vorbe, ma joc cu taceri si cu ganduri. Ma joc cu suflete, cel mai adesea cu al meu, pe care il dau uneori chiar pentru o noapte si il iau inapoi chiar inaintea zorilor. Ma joc cu zilele si noptile mele, le infrumusetez si le pictez in alte peisaje. Ma joc cu mintea mea uneori, ma joc cu ce vreau, cu ce simt si cu ce visez. Imi place sa ma joc cu visele, sa le construiesc si sa le distrug, sa le construiesc din nou si din nou sa le fac sa piara. Ma joc cu lacrimile de pe obrajii mei si cu ranile dinauntrul meu, le ingrijesc si apoi le redeschid, le cos si in secunda urmatoare le tai atele.
Drumurile mele ma duc mereu in alta parte, cautand mereu acelasi lucru, cautand momentul in care nu am sa ma mai joc singura. Dar pana atunci, terenul meu de joaca ramane plin de personaje episodice, de trecatori, de "actori grabiti" si de naluci. Intr-o zi, un jucator o sa ramana. O sa ma invete sa ma opresc din calatorii, sa privesc intr-o singura directie si sa vreau sa am fiecare dimineata la fel, trezindu-ma atinsa de aceeasi mana, oglindindu-ma in aceiasi ochi, cutremurandu-ma mereu la acelasi sarut.
Inca ma mai pot juca, inca mai pot rosti sau ascunde cuvinte, inca mai pot darui si lua inapoi, inca mai pot construi si distruge... ma mai joc inca. Ma mai joc cu nisipul si cu marea, cu zilele si noptile, cu amintirile si cu uitarea, cu linistea si vacarmul. Ma joc cu mine si uneori ma doare... dar am invatat sa ma joc si cu durerea...