Mi-am pierdut puterea si curajul de a-mi urma visele cele mai ascunse. Imi e frica sa iau doar ceea ce intra intr-o valiza si sa plec. Arde in mine dorinta de a lasa in urma prezentul atat de monoton si sa ma indrept spre aventura, spre locuri pe care nu le stiu, spre oameni pe care inca nu ii cunosc. Imi e dor sa ma trezesc dimineata si sa aud cantecul unei viori care animeaza strada pietruita, imi e dor sa merg spre mare si sa simt nerabdarea aceea pe care o simteam atunci si imi e dor sa o las sa ma mangaie racoroasa pe picioarele goale. Prezentul ma strange, imi limiteaza respiratia, imi umbreste privirea... nu mai rad cu sufletul, ci doar cu buzele. Nu mai ating si nu mai simt cu trupul, ci numai cu mintea care imi dicteaza urmatoarea miscare. Inima imi bate doar ca reflex al naturii, dar eu nu o mai simt nici pe ea. Sunt obosita, as vrea sa mai pot sa fiu eu cea care eram... cea care lasa tot si pleaca spre orizont...
Do you know where your heart is? Do you think you can find it?
Un comentariu:
Nu-ti amaneta sufletul pentru cateva secunde de banala stabilitate.
Trimiteți un comentariu