Un bagaj

Câte lucruri pot încăpea într-un bagaj? Ce luăm cu noi pretutindeni? Un ruj, cu care să ne pictăm un zâmbet pe față, o cremă sub care să ne putem ascunde rănile, o haină suficient de lungă încât să ne acopere trupurile golite pe dinăuntru.

Dar dacă tot ce ai e un bagaj? În el trebuie să încapă viața ta întreagă. Orice vis pe care nu l-ai împlinit, orice ciob care s-a desprins din suflet, orice zâmbet pe care ți l-a dăruit un străin. Nu știi niciodată când ceva din toate astea îți va folosi. Le împrăștiasei toate în colțișoare îndepărtate iar acum trebuie să le strângi din nou, să le faci loc în același bagaj și să le duci în altă parte.

Îmi amintesc de o fetiță ce avea chibrituri și doar chibrituri. Acum văd în oglindă o fetiță ce are doar un bagaj. În el - niciodată mai mult decât speranța că următoarea gară va fi mai mare, mai primitoare și că, poate, în următoarea gară nu va mai fi singură, ci va găsi acel suflet care nu încape într-un bagaj. Un suflet... singurul lucru ce nu poate fi luat într-un bagaj.

Aș vrea să fie ușor. Aș vrea să nu fi lăsat o bucățică din mine aici. În bagaj ar trebui să fiu eu, întreagă, cu întreg sufletul meu. Cum aș putea supraviețui altfel? Acum nu mai sunt întreagă. Te-am lăsat să ai o bucată din mine, ți-am pus o fărâmă din sufletul meu în palme, ți-am lăsat amprentele mele pe piele și ți-am dăruit parfumul mângâierilor mele în păr. M-am lăsat pe mine ție. Și, totuși, bagajul nu îmi e mai ușor ci dimpotrivă, mult mai greu. Mi-e sufletul mai greu, mă apasă gândul că tu rămâi aici. Iar eu... eu...

Eu sunt doar fetița ce avea un bagaj ... și care niciodată nu te va avea pe tine...