Razboi in doi?

Incepem sa uitam sa mai fim doi,sa mai fim impreuna si asta sa ne faca sa zambim. Nu ne mai bucuram de linistea dintre noi cand impartim aceeasi camera, nu ne mai multumeste apropierea calda cand impartim acelasi pat. Vrem altceva, vrem diversitatea pe care ne-o ofera cu un zambet fals, lumea din jurul nostru.

Ma certi cand sunt nervoasa. Ma ignori cand sunt trista. Nu te ascult cand nu vorbesti cu sufletul meu, ci cu ratiunea mea. Nu ma iei in brate cand tac si nu imi saruti lacrimile cand plang.
Nu mai putem purta razboaie in doi. Impartim, poate, acelasi razboi. Plecam impreuna spre campul de lupta. Dar fiecare dintre noi lupta singur. Nu mai stim din doi sa devenim unul, sa ne impotrivim lumii si sa castigam. Ne purtam, in schimb, luptele mediocre si neinsemnate separat. In fiecare zi o alta.
Si in razboiul cu viata, singurul care conteaza, nu vom mai razbi nicicand. Punem armele jos. Caci suntem slabi si ne sunt trupurile fara vlaga. Caci suntem singuri.

Singuratatea mea incepe la doi pasi de tine...