mai 27, 2011

Prima zi...

Ma simt ca un copil pedepsit sa stea in casa si sa ii priveasca pe prietenii lui jucandu-se afara, in iarba si in lumina. Daca ating cu grija fereastra, pot chiar sa ii simt zabrelele...

Imi lipsesti mult... imi lipseste viata din tine, energia si noptile nedormite, in care tineam ochii larg deschisi si mintea concentrata pentru a invata cat mai multe lucruri de la lumea aceea atat de frumoasa, atata de colorata si atat de variata. Mi-ai adus dureri fizice si oboseala, mi-ai furat nopti si zile... dar imi lipsesti atat de mult! Pentru ca m-ai invatat sa fiu ceea ce sunt acum, m-ai invatat sa respect sacrifciile celorlalti, sa le apreciez munca si sa iubesc arta, frumosul, sublimul. Acum, fara tine e gol si lipsit de sens. Nu iti mai vad strazile pline de oameni, de artisti, de dansatori, de curiosi si de turisti. Si nu ii mai vad pe toti aceia care au muncit luni intregi ca frumusetea aceea in miscare sa fie acolo! Nu ii mai vad pe cei care se strecoara printre examene si proiecte, ca sa ajunga sa te vada, ca sa imbratiseze cat mai multa cultura si cat mai variata.

Acum sunt aici, departe, iar tu esti acolo. Stiam ca despartirea urma sa doara si ca ranile aveau sa mi se redeschida cand urma sa te revad prin ochii celorlalti, prin ochii celor ce te au... Azi esti iarasi acolo, unde te-am lasat in ultima noapte, in curtea unui Teatru mic dar atat de plin de frumusete si cultura, acolo unde am stat pana spre dimineata, numai cu gandul ca poate am sa te fac sa ramai, sau sa revii mai repede. Dar in dimineata aia ai plecat. Apoi am plecat si eu. Iar acum tu esti acolo, iar eu sunt aici.

Mi-e dor de tine cu fiecare clipa in care stiu ca iti desfasori frumusetea pe strazi, pe scene si in piete. Imi lipseste tot ce m-ai invatat si ce te-am invatat. Daca am lasat ceva acasa, pe tine te-am lasat si cu tine am lasat bucatele de suflet, energie si devotament.

Imi lispesti, FITS... si azi e prima zi in care nu te mai pot vedea...