decembrie 04, 2013

Gol. Vid. Inutil.

Nu mai stiu, nu mai vreau, nu mai inteleg si nu mai astept nimic, Si nu e drept...
Tot ce imi doresc se vede in departare; mici mogaldete spre orizont ce nu se apropie catusi de putin.

Nu sunt nimic. Nu am nimic. Eu am decis sa traiesc asa pentru ca stiu ca vreau ce am acum; nimic. Nu sunt legata de nimic, dar am lanturi. Grele. Mi-ar fi imposibil sa ma misc cu ele atarnate. Lanturile astea au doar zale, nu si incuietoare. Si, totusi, sunt captiva.

Nu mai are sens sa vorbesc despre asta cu nimeni. Oamenii par sa aiba o memorie foarte buna cand vine vorba de nefericiri. Ca si cum ele m-ar defini mai bine decat bucuriile. Mai tarziu si-ar spune: "O, bietul suflet! Uita-te la ea cat e de trista!". Adica patetica. Nefericita. Obiect al compasiunii. Nu! Sunt puternica. Dar profund nefericita. Multumiti-va cu prima parte. Pe a doua o pastrez pentru mine. Altfel, mi-ati aminti intruna ca sunt oameni care ar ucide pentru ce am eu. La fel cum sunt oameni care au de mii de ori mai multe decat am eu. Dar de ei nu vorbeste nimeni.

Azi mi-ati ras in fata... ca sunt un gandacel pe care il puteti strivi oricand. Sunteti cruzi si meschini. Am facut mereu tot posibilul sa nu urasc. Mi se pare un sentiment enorm. Dar a nu uri ma face sa fiu aroganta. Desigur, prefer asta. Prefer sa continuati sa ma vedeti asa decat sa ma striviti.

Sunt nefericita. As plange in hohote, dar nu mai stiu cum. Nu simt destule pentru a reusi asta Plansul are nevoie de o pasiune sa il rascoleasca. Nu o mai am. Nu mai am nimic. Am o linie dreapta in fata, un sir neintrerupt de zile goale si inutile. Timpul ma ucide cu fiecare zi, dar nici asta nu ma mai face sa lupt. Sunt un vas gol, o carcasa. Si nu e singuratatea de vina. Stiu foarte bine ca o caut eu insami cu ardoare. E inutilitatea, e lipsa pasiunilor. Au murit, ele, toate? Obisnuiam sa fac lucruri care imi placeau. Le fac si acum. Dar le urasc. Nu mai am nimic. Nu mai sunt nimic.

Gol. Vid. Inutil. Eu.

Niciun comentariu: