Nu mai esti

O dimineata ciudata. Prea multa liniste in jurul meu, prea frig, prea gol. Dimineata in care nu mai erai tu langa mine. Am gatul uscat, ochii ma dor de atata nesomn si trupul imi e obosit. Nu mai esti. Nu stiu ce sa fac cu golul asta din suflet. Incerc sa il scot afara, sa il umplu cu mii de alte fiinte si ganduri. Nu reusesc. Nu pot sa fac nimic sa il umplu. Acolo unde nu mai erai tu, nu mai puteam lasa sa fie nimic.

Au trecut ore, or sa treaca poate si zile, si nopti. Si tot nu am sa stiu sa il umplu. Ai plecat asa, dintr-o data. Ti s-a facut frica. Si cred ca si acum iti e frica sa te intorci. Ti-e frica sa lupti, sa daruiesti, sa te daruiesti cu adevarat. Eu am ramas aici. Sunt acolo unde ma stii, asa cum ma stii. Nu plec nicaieri, nu fac niciun pas. Ai trantit usa de la intrare cu atata furie... fugi... de ce fugi? Spui ca ce vrei e la mine dar fugi cat poti de departe.

Raman eu. Tot eu. Fara tine, de azi. Ti-am dat, candva, tot, iar acum nu mi-a mai ramas nimic pentru mine. Nici macar o farama de suflet, nici macar o raza de soare. Ti-am dat tie tot. Le porti pe toate cu tine sau le-ai aruncat pe undeva. Asta nu stiu. Dar as vrea sa cred ca ai sa stii sa redeschizi ochii care te-au privit cu atata afectiune, ca ai sa stii sa redeschizi palma care ti-a mangaiat de atatea ori chipul si ca ai sa stii sa mai umezesti cu saruturile tale, buzele astea uscate de atata dor.

Si daca nu ai sa stii toate astea, inseamna ca nu esti tu. Inseamna ca trebuie inca sa te caut.

Mai mirosi a mine, ca tine mai miros...

Drog

Uneori imi vine sa iti sfasii pielea cu unghiile mele, sa musc bucatica cu bucatica din tine, sa sangerezi si sa ma implori sa ma opresc... sa strigi, sa incerci sa ma epuizezi strangandu-ma puternic in brate. Urasc momentele in care nu ma auzi cand te chem, nu intinzi mana sa o prinzi pe a mea cand ti-o ofer si nu raspunzi strigarii. Urasc momentele in care nu ma vezi, chiar stand in fata ta, chiar privind in ochii tai...

...si tu intelegi. Tarziu. Ah, mereu atat de tarziu... si iti pare rau. Incepi sa mangai mana pe care ai lasat-o intinsa si care acum nu iti mai simte atingerea, oricat de mult ai incerca. Incepi sa ma strigi tu, sa raspunzi si sa strigi din nou. Tarziu. Din nou. Deschizi ochii mari, ma privesti de sus pana jos, dar eu nu mai sunt acolo unde privesti tu. Imi cauti ochii dar eu nu te privesc. Privesc in gol si te evit...mi-e teama ca te-as putea ucide cu privirea asta. Stau intinsa si incerc sa imi recapat suflul. Sangele imi fierbe in vine si nu pot face inima sa bata mai incet. Esti drog si azi nu sunt euforica...

Te rog, ridica-te de langa mine. Hai, nu ma mai privi asa, nu ai sa intelegi. Pleaca tu inainte sa plec eu, mi-e teama ca as putea sa nu ma mai intorc. Da-mi drumul... 

Si in dorinta ta, eu caut altceva...

Zeita

Sub palmele tale sunt un izvor racoros si lin ce nu cunoaste sfarsit. Sub buzele tale sunt miere de pe faguri. Sub rasuflarea ta sunt ocean mangaiat de briza. Ma imbrac cu privirea ta, ce imi pune straie de Zeita peste trupul gol. Ma strangi in brate si imi arati mii de Paradisuri intr-o singura clipa. Ies din mine, asa cum iesi si tu din tine si ne transformam in batai de aripi de ingeri. Degetele tale imi modeleaza trupul asa cum vantul modeleaza dunele in desert... cand sunt cu tine nu sunt eu. Sunt tu iar tu esti eu.

Uitam de Timp sau Timpul uita de noi... ne ridicam deasupra lui, facem din ore zile si din minutele despartiti facem clipe si le stergem dintre noi cu atingerile a mii de fluturi. Nu ne cunoastem drumul, nu stim in ce directie sa mergem, asa ca nu facem niciun un pas. Ramanem imbratisati in acelasi loc in care ne-am gasit... ma porti pe brate iar cand iti obosesc ma intinzi pe picaturi de roua si te intinzi langa mine...  Si ma imbraci din nou in straiele de Zeita... sub privirea ta ma zeific, mainile tale ma transforma in muza... oglindirea mea din ochii tai dezvaluie o Afrodita, o Athena si o Hebe la un loc. 

Am cautat pentru dorul meu, inima ta....

Doua cuvinte

Cladim castele de cristal, inalte pana la cer. Alungam norii negri printr-o singura suflare. Urcam in Paradisuri si coboram zeci de ingeri intre noi. Ne scrijelim cu degetele numele pe cerul instelat. Ne strigam numele si avem ecou in lumea intreaga. Soaptele noastre rasuna in mii de vazduhuri.

Dar nu putem rosti doua cuvinte. Doua cuvinte care nu ar schimba cu mult ceea ce suntem noi deja. Doua cuvinte care ar putea chiar fi de prisos pentru ca deja simtim si deja traim cu ele in suflet. Doar ca nu le-am rostit inca. Sunt doua cuvinte de care ne e frica pentru ca sunt ca o sentinta: cum mai pot eu sa ma gandesc la altcineva, chiar si pentru o secunda, o data ce am rostit acele cuvinte? cum pot eu sa las sa treaca o saptamana intreaga fara sa ii dau un semn, o data ce am rostit acele doua cuvinte?


Cat de frumos traim fara ele....

Minciuni

Minti cu zambete si mangaieri, minti rostind cuvinte ce picteaza Paradisul, minti cu caldura pielii tale cand ma imbratisezi si minti cu buzele umede. Si nici macar nu spui “Imi pare rau”. Ah! Cat as vrea sa iti para rau, sa ma iei in brate si sa incetezi sa ma minti... Daca ai minti doar cu vorbele, mi-as dori sa taci. Dar minti cu ochii si nu as vrea sa ii inchizi caci mi-ar lipsi prea mult. Minti cu mainile si nu as putea trai fara atingerea lor. Minti cu vise si nu as mai sti sa ma trezesc fara tine. Vreau sa taci, sa ma lasi sa inchid ochii, sa nu ma atingi... vreau sa nu ma mai minti...

Nu esti al meu si, ah, cat m-ai mintit! Nu mai sunt nici eu a ta, acum suntem amandoi falsi, neloiali, nedrepti cu noi insine, nedrepti cu lumea... suntem doua trupuri ce se apropie uneori dar care nu devin niciodata unul . Suntem doua inimi ce nu bat una pentru cealalta ci care se indreapta spre orizonturi diferite. Suntem doi ipocriti ce se tin de mana fara sa ii lege nimic. Suntem nesinceri si infideli si nu ne ascundem infidelitatea de lume, ci ascundem apropierea dintre noi.

 
Our love is a lie, and so we begin, 
Foolishly layin', our hearts on the table, stumblin' in 
Our love is a flame, burnin' within, 
Now and then fire light will catch us stumblin' in. 

Spune-mi

Razele soarelui imi zgarie retina, ploaia ce a cazut noaptea trecuta imi strapunge venele, vantul furios imi suiera in urechi atat de asurzitor incat imi destrama simturile. Peretii albi in care m-a lasat captiva ma apasa, ma dor, ma sfasie crunt. Am iesit din mine si ratacesc pe afara... mi-e frig si sunt singura, deznadajduita, prabusindu-ma la fiecare pas, infigandu-mi dureros unghiile in zidul rece.

As vrea sa nu ma fi mintit iarasi, as vrea sa nu ma fi lasat iarasi prada unor ochi ce privesc in alta directie, as vrea sa nu fi ascultat cuvinte frumoase dintr-un suflet care nu mi se daruieste, as fi vrut sa pot fugi, sa imi mai pot salva bucatelele de suflet ce imi mai ramasesera... as fi vrut sa nu ma fi mintit...

Spune-mi ca e real, spune-mi ca o sa fii si maine aici, spune-mi ca traiesc din nou si spune-mi ca nu ai sa ma ucizi si tu, a mia oara... spune-mi ca mana mea, intinsa spre tine, te va gasi si se va inlantui cu a ta... macar inca o zi si o noapte...

Vreau sa vina noaptea

Zile mai senine, nopti mai instelate si eu... putin mai departe, putin mai zambitoare, putin mai diferita. Uneori atat de diferita incat mi-e teama sa nu ma recunosc in oglinda. Si putin mai indragostita. De noapte. Noaptea nu mai sunt eu. Ies din mine si imi gasesc adapost in el. Nu mai visez eu, ci am visele lui. Imi bate inima lui in piept, imi alearga sangele lui in vene. Noaptea sunt el. Si imi e bine...

Dimineata nu stiu ce s-a intamplat peste noapte, nu am amintiri, ci doar senzatia de a ma fi intors dintr-o alta lume pe care nu o pot descifra, nu o pot intelege si nu stiu cum sa o regasesc sub lumina soarelui.

Ca o primavara care vine intaia oara... 

Si in fiecare zi imi e dor... imi e dor sa nu mai fiu eu, ci sa fiu el. Vreau sa vina noaptea....

Dimineata, iubesc!

Ploaie, drum lung inaintea mea, autostrada infinita si vacarmul orasului. Apoi metrou, apoi un altul, racoarea serii si caldura placuta dinauntru. Dimineata. Ochi mari, verzui, brate puternice, parfum intens barbatesc. Unde sunt?

In diminetile ca aceea tind sa uit de noaptea trecuta, de emotie, de priviri... in diminetile ca aceea IUBESC. Da. Iubesc. In diminetile ca aceea, caut si gasesc iubirea sub diverse chipuri. De data asta au fost ochii aceia mari si zambetul ce ii ilumina toata fata. Dimineata, iubesc. In dimineata aceea il iubeam pe el. Ii iubeam fiecare gest si fiecare cuvant. As fi vrut sa ramanem mereu asa, intinsi, lenesi, sperand ca inca nu e zi.
Noi toti avem forme diferite de a cauta iubirea, dar cu totii o facem, negresit. Si asta e modul meu de a o cauta. O caut in chipul langa care ma trezesc dimineata. Si aproape de fiecare data, imi imaginez, privind acel chip, mereu altul, cum ar fi sa il iubesc. Sa il iubesc in fiecare dimineata cu entuziasmul, dorinta si pasiunea cu care il iubesc acum, dimineata in care ma trezesc langa el. Mereu cred ca iubirea nu se ascunde, ci ne lasa sa o vedem, sa o atingem si ca tot ce trebuie sa facem este sa alegem iubirea noastra, care ne-a fost destinata, fara sa incercam sa ne insusim iubirile care apartin altora.

Metrou din nou, drum lung si inapoi in patul meu. Dimineata. Privesc langa mine si ochii cei mari nu sunt. Am inteles. Nu era iubirea mea, nu imi era destinata mie. Dar e atat de frumos sa te indragostesti dimineata! Intr-o zi am sa gasesc iubirea destinata mie. Intre timp, am sa mai rascolesc printre iubirile altora, am sa le probez si am sa constat, desigur, ca nu imi vin, ca nu mi se potrivesc. Si inca am sa mai iubesc in dimineti ca aceea!

Ma iubesc

Maresc pasii deja foarte grabiti de-a lungul strazii aglomerate si colorate de raze jucause de soare. Inarmata cu un zambet larg, gesturi tandre si saruturi calde merg spre el. Nu mai conteaza ce a fost ieri, ca a uitat sa isi aminteasca de noi, ca a pus succesul in fata noptilor in doi si nu mai conteaza ca ultima oara m-a lasat sa plec singura. Mi-e dor. Ma grabesc la el.

Dar ma opresc. Cuvinte reci, bariere si usi trantite. Nu mai fac niciun pas in directia lui. Acolo as gasi lacrimi si umbre a ceea ce a trait sau a ceea ce a pus inaintea mea. Ma intorc din drum si zambesc. Dragul meu, poate ca te-as fi iubit. Dar nu asa. Nu pot asa. Ma iubesc prea mult. Ma iubesc mai mult decat iubesc noptile in care te astept in zadar, amagirile tale si cuvintele frumoase pe care doar credeai ca mi le spui. Ma iubesc prea mult sa mai alerg spre o naluca si prea mult ca sa ma invinovatesc de ceva. Ma iubesc de mii de ori mai mult decat ai fi putut tu vreodata. Te iubesti si tu prea mult ca sa mai incerc si eu sa o fac. Ma iubesc si eu prea mult ca sa mai vreau sa iti arat ca te pot iubi. Ma iubesc...

Ma joc

Viata mea e un teren de joaca. Ma joc cu vorbe, ma joc cu taceri si cu ganduri. Ma joc cu suflete, cel mai adesea cu al meu, pe care il dau uneori chiar pentru o noapte si il iau inapoi chiar inaintea zorilor. Ma joc cu zilele si noptile mele, le infrumusetez si le pictez in alte peisaje. Ma joc cu mintea mea uneori, ma joc cu ce vreau, cu ce simt si cu ce visez. Imi place sa ma joc cu visele, sa le construiesc si sa le distrug, sa le construiesc din nou si din nou sa le fac sa piara. Ma joc cu lacrimile de pe obrajii mei si cu ranile dinauntrul meu, le ingrijesc si apoi le redeschid, le cos si in secunda urmatoare le tai atele.
Drumurile mele ma duc mereu in alta parte, cautand mereu acelasi lucru, cautand momentul in care nu am sa ma mai joc singura. Dar pana atunci, terenul meu de joaca ramane plin de personaje episodice, de trecatori, de "actori grabiti" si de naluci. Intr-o zi, un jucator o sa ramana. O sa ma invete sa ma opresc din calatorii, sa privesc intr-o singura directie si sa vreau sa am fiecare dimineata la fel, trezindu-ma atinsa de aceeasi mana, oglindindu-ma in aceiasi ochi, cutremurandu-ma mereu la acelasi sarut.
Inca ma mai pot juca, inca mai pot rosti sau ascunde cuvinte, inca mai pot darui si lua inapoi, inca mai pot construi si distruge... ma mai joc inca. Ma mai joc cu nisipul si cu marea, cu zilele si noptile, cu amintirile si cu uitarea, cu linistea si vacarmul. Ma joc cu mine si uneori ma doare... dar am invatat sa ma joc si cu durerea...

Impossible

Tell them I was happy...

Timp

Ce se intampla cu noi? Nu mai avem timp, desi ziua inca are 24 de ore si desi saptamana nu e mai scurta. Nu mai avem timp sa avem rabdare cu cei de langa noi, tipam unii la altii, nu ne mai ascultam, nu ne mai auzim si nu ne mai dam importanta.
Sunt inconjurata de oameni care agreseaza, chiar si atunci cand rostesc cele mai neinsemnate cuvinte. E multa tensiune, e mare teama de a nu fi auzit si atunci incepem sa strigam din toti plamanii, pentru ca ceea ce vrem sa nu fie trecut cu vederea. Problema e ca strigam cu totii si de fapt nimeni nu asculta.
De fapt, timp mai este. Tot timpul a fost. Dar ne-am schimbat noi. Din dorinta de a face prea multe in acelasi timp, sa ne simtim buni, sa adunam mai mult decat altii, sa facem mai multe decat altii sau sa ne putem numara printre cei care inving indiferent de obstacole. Si am uitat sa iubim. Cu toate ca e timp pentru iubire, intotdeauna e. Dar am uitat. Credem ca vine de la sine, ca se aprinde si se mentine focul, fara sa ii dam macar o gura de oxigen, fara sa ii oferim macar o clipa.
Inauntru, incepem sa fim goi, obositi si sfasiati. E un drum fara intoarcere. Ne agresam in fiecare zi, ne reprosam, ne alungam si ramanem singuri si inconjurati de oameni, si ei la fel de singuri ca si noi.
E nedrept. Cum ne oprim din a ne distruge si ultimul lucru care a ramas pur si neintinat, adica sufletul?

Dragostea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, dragostea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul. - Octavian Paller

...

Aqui huele a pena...

Nimic

Josnic. Marsav. Murdar si ticalos. Infam.
De ce am crezut eu ca e altfel? Nu as sti sa spun.
Nimic. Iti citeste slabiciunea si iti intra sub piele pana cand ti se apropie, prin vene, de inima. Apoi isi imprastie otrava, iti amorteste bataile inimii, iti sfasie pielea si iese. Nu am vrut nimic. Nu vreau nimic. Ramai cu rana, cu golul si cu otrava. Nu iti poti linge ranile caci iti faci mai rau. Stai intinsa pe podea si astepti sa se scurga toata otrava, tot sangele pe care l-a tulburat el. Are arta bine pusa la punct, te asculta cand ii soptesti ce vrei si cat il vrei, vrea sa auda mai mult, sa isi hraneasca orgoliul, sa isi umple plamanii de aerul umed al triumfului, vrea sa stie tot, vrea sa fie tot pentru tine, vrea sa te hranesti cu el. Nu vreau nimic. Si daca vreau ceva, imi iau singur.
Un pradator din cei mai josnici. Un insetat de sange. Se pare ca e adevarat ca toti jucam un rol. Numai ca unii dintre noi uitam rolul si devenim suflete goale. Pana in momentul in care auzim cuvantul mut. Nimic. Ma intorc la rol. Viata asta nu merita sa ma dezbrac pana la suflet. El cel putin, nu merita.

Girls, don't cry over Louie
He wouldn't waste a tear on you!

Ramai in pace!

Nu imi place sa pierd. Nu imi place sa vad oameni care pierd ce au mai drag. Fiecare disparitie e un motiv in plus de a ma gandi cu atat mai mult la viata. Vreau sa traiesc! Cu totii vrem, dar uitam sa o facem, de fapt. Ne e prea teama sa luam decizii, amanam gesturile care conteaza mai mult si ne bazam pe ziua de maine ca si cum ar fi ceva sigur, pe care nimic nu ni-l poate lua.
Sunt zile in care ne gandim mai mult la cei pe care ii iubim. Dar nu o facem destul de des, Si ii pierdem. Regretam ce nu mai putem schimba si ne pierdem bucatele din noi, cu fiecare inima ce nu mai bate. Carnavalul vietii isi stinge, din cand in cand, luminile, pentru a ne invata sa le iubim mai mult, sa le apreciem si sa ne bucuram de ele.
Nu imi place sa pierd bucatele de suflet si sa stiu ca e definitiv, ca am fost infranta si nu pot lupta. Accept sa pierd lupte, mangaieri, fie si noptile intregi pe care le iubesc si poate nu mai revin. Dar cum sa accept sa pierd o bucatica de suflet?
Sa ai o calatorie usoara, sa ai lumina si pace! Ne-ai invatat ceva, ceva drag si important: ne-ai invatat ca nu o sa ne trezim in fiecare dimineata ci ca la un moment dat o sa incetam sa mai vedem soarele. Si din motivul asta, trebuie sa il iubim, sa ne iubim si sa ne-o spunem, sa ne-o aratam. Si sa ne bucuram de fiecare dimineata!
Ramai in pace si-n lumina!

Si azi urasc

Urasc lacrimile care uda obrajii, fara sa insemne ceva. Si nu inteleg de ce viata asta noua pe care o construiesc ca pe un puzzle din mii de piese nu reuseste sa ma convinga ca ce las in urma inseamna prea putin.
Urasc parfumul lui pe pielea altui barbat si urasc sa aud cuvintele lui venind de pe alte buze.
Mai mult decat atat, urasc cuvintele pe care as fi vrut sa le aud de la el si urasc sa le mai astept inca.
Urasc sa fiu vulnerabila si, mai ales, urasc sa ii fiu dependenta.
Am incercat sa simt altceva, sa caut alta emotie. Si nu pot. Nu gasesc.
Urasc telefonul pentru ca nu mai suna. Si il urasc cand suna pentru numai cateva cuvinte, pentru numai cateva amagiri.
Nu regret nimic pentru ca stiu ca m-as uri daca as face-o.
Urasc timpul cand trece greu si urasc sa astept... sa il astept...

Cand nu suna telefonul, stiu sigur ca esti tu...

Te port cu mine

Nu va mai suna. Nu va mai veni. Nu va mai aparea in visul noptilor reci. Nu va mai fi al meu. Nu vom mai imparti aceeasi perna. Nu va mai vedea, dimineata, aceiasi ochi.
Si eu?
Eu nu il voi mai gasi. Nu il voi mai cauta. Si nu voi inceta sa il vreau. Il pastrez in cicatricile care au ramas in aroma pielii mele. Am de la el, cuvinte. Am cateva nopti si savoarea sa in nari. I-as fi putut pastra amintirea intr-un colt de suflet, cu bune si rele, cu soare si stropi de ploaie, cu valuri si stanci. Dar nu m-a lasat. Fie el, fie sufletul, inca nu stiu. Si i-am pastrat amintirea pe trupul meu, cu perfectiunea, sublimul, irealul noptilor goi. Din suflet l-as fi putut inlocui, candva. Dar de pe trup nu pot. E inca aici.
Imi trec degetele peste pielea mea si simt forma mainilor ce atingeau, mangaiau si alintau - doar pentru a rani intr-un final, pentru a sfasia, pentru a ucide.
Dragul meu, ai fost!... Ce ai fost? Azi nu-mi dau seama. Nu stiu decat ca ai fost. Te port inca cu mine. Am inca parfum barbatesc in par si urme de sarut fermecator in palme. Te port cu mine, dragul meu. Inca te port cu mine...

Pierduta

Azi nu ma mai gasesc in mine... ma strig, ma chem, ma caut... dar  nu ma gasesc. Unde sunt eu? Sa fiu eu, oare, cea care a intrat in caruselul asta nebun, in care imi bate inima atat de tare incat uneori simt ca o sa cedeze? Cum am ajuns aici? Cum am ajuns sa nu imi cer dreptul la brate calde in jurul meu, sau la acel "noapte buna" magic, sau la inlantuirea mainilor? Pierd dulceata si savoarea, pierd aroma si fiorul, pierd diminetile tandre... pentru numai cateva nopti. Pentru numai cateva saruturi. Pentru numai cateva cuvinte.

Sunt eu asa? Azi nu mai stiu... am ochii inchisi, am gheata topindu-se prin vene, am vise goale. Amanta m-a coplesit, m-a extenuat, mi-a curmat fiecare suflare. Nu sunt ea, nu pot fi... cel putin nu azi, cand stau intinsa pe podeaua rece si nu te astept. Nu, nu te astept. Pentru ca nu ai veni sa ma iei in brate, sau sa te asezi langa mine... ci ai veni sa ma ucizi! Lasa-ma... azi lasa-ma sa fiu eu... lasa-ma sa ma gasesc!

Vis

Intens, umed, arzator, interzis, incitant... nedrept caci e doar un vis... pasiune, flacari, valuri, nisip umed... noi... stropi de sudoare, piele aromata de savoarea dorintei, ochi inchisi si gemete soptite...

E vis, dar ma tulbura, ma arde, e un trandafir in flacari: atat de tandru, atat de fierbinte, atat de crud... ma lasi sa visez singura, sa agonizez, sa fiu in extaz, sa ma trezesc ravasita in patul meu si sa nu mai pot inchide un ochi. Nu ma mai lasa sa visez singura, nu trebuie sa ma lasi, trebuie sa fii si tu acolo... sa fii aici...
Ah, cat urasc de mult noptile goale!
Dragul meu, viseaza-ma...

Captiva

Sunt captiva... nici nu incerc sa ma eliberez pentru ca e captivitatea pe care o ador, captivitatea dulce-acrisoara. Sunt dependenta de pielea ta, de aroma ta pe perna... in fiecare dimineata incerc sa scap din catusele dorintei, dar in fiecare seara ma incatusezi din nou. Esti nebunia mea, esti blestemul meu. Cand esti langa mine, iti apartin cu fiecare celula a corpului, iti dau fiecare particica din mine si te iau cu totul... Langa tine, sunt dependenta de atingerea ta, de respiratia ta pe umarul meu gol, de geamatul tau. Sunt incatusata...
Sunt prizoniera ta, inchisa in trupul tau, subjugata atingerii tale, sedusa de sarutul tau. Nebunie...
Priveste-ma! Nu sunt iubita ta, nu sunt femeia care cere nopti si zile, nu sunt femeia pe care o ametesti cu petale de flori pe pat si nici cea care are nevoie de declaratii. Sunt amanta, cea care are pasiunea, care te aprinde, care te innebuneste. Imi esti capitv si iti sunt prizoniera. Dependenti de noptile arzatoare, goi, in care nu existam decat noi, in care ne incatusam tot mai mult, ne inlantuim si adormim ravasiti de emotii, cu gatul uscat si trupurile umede, tremurande. Prinsi in jocurile dorintei, uitam sa ne desprindem unul de celalalt si adormim captivi unul celuilalt.
Nu mai suntem liberi decat dimineata, cand viata isi reia cursul, cand drumurile noastre merg in directii diferite. Noptile ne asteapta, par sa nu treaca, timpul pare sa ne fie complice la nebunia noastra. Noptile ne incatuseaza impreuna, iar diminetile estompeaza magia, pe care o lasam in asternuturile rosii din satin, ce ne pastreaza inca pasiunea...

Masca

Pe strazile cenusii ale orasului vezi fel de fel de oameni. Mai zambitori, mai incruntati, mai grabiti, rebeli, conservatori, nepasatori, frumosi... Dar cel mai savuros pentru o dimineata devreme este sa ii vezi tocmai pe aceia care nu se  incadreaza in peisajul zilei, in graba strazii sau in vremea de afara. Si la fel de savuros este sa fii tu acela! Ma bucur de privelistea strazii in special in diminetile in care merg spre casa agale, dupa o noapte lunga, dupa prea putin somn si prea multe emotii. Uneori imbracata prea gros pentru soarele de afara, sau prea subtire pentru ploaia marunta si insistenta. In fiecare dimineata cu ochelarii de soare la ochi, sa ascund neglijenta machiajului sau poate cearcanele si de fiecare data mergand incet, observand lumea ce pare sa creada ca incerc sa ma ascund in spatele ochelarilor, ca imi e, pesemne, rusine de nepotrivirea mea in peisajul diminetilor aglomerate. Dar cat ma bucur de oras dimineata!

Oamenii ma depasesc, se uita dispretuitor la mine cum pare ca am timp, pe cand ei se lupta cu el, alearga spre serviciu, scoala, intalniri importante. La semafor nu ma grabesc sa trec, parasesc trotuarul ultima, ii vad cum ma privec uneori cu mila, ca si cum as fi singura fiinta de pe pamant care nu a inteles ca ziua trece repede si ca timpul nu o sa ma astepte pe mine. Sunt ciufulita, usor sifonata, sfidez ploaia purtand fustita scurta si privesc ostentativ trecatorii care imi acorda mai multa atentie decat am eu nevoie. Poate le par neglijenta. Pacat ca nu ma pot vedea cand stralucesc, cand merg mandra pe tocuri, cu vreo rochie eleganta sau purtand un parfum bun. Ei pierd. Ei cred ca eu sunt cea de dimineata, fata care se ascunde cum poate mai bine, care se stie neadaptata momentului si ocoleste strada principala. Dar, dimpotriva, eu aleg centrul, imi salut prietenii chiar daca sunt la distanta si, surprinzator, asta ii determina sa ma caute chiar si dupa mult timp de absenta.

Sunt si oameni care ma vad asa cum sunt de fapt: o femeie pe deplin satisfacuta, fie ca a inceput ziua frumos sau are un plan frumos pentru ea, fie ca are o relatie clandestina sau una oficiala, dar care prefera sa isi petreaca ziua la ea si nu la el. Nu stiu cum nu pot oamenii din jurul meu sa vada zambetul larg pe care il port, odata cu parul ciufulit, fusta sifonata si ochelarii de soare! Vedem si intelegem mai usor un om incruntat si trist, decat o femeie care radiaza, care zambeste oricarui necunoscut si pluteste... Credem despre oamenii zambitori ca afiseaza o masca. Avem nevoie sa credem asta, ca sa nu ne recunoastem neputinta de a zambi mai des. Eu imi dau jos mastile, mai ales intr-o dimineata ca asta... nu am nevoie de masca mea astazi!

Urasc

Urasc cand poti sa ma ucizi sau sa ma salvezi cu un singur sarut.

Urasc cand ma faci  sa raman treaza numai pentru a-ti simti imbratisarea. Sau pentru a te privi zambind in timp ce ma mangai.

Urasc sa fiu eu cea care pleaca fara tine.

Urasc felul in care ma simt goala atunci cand nu dormi langa mine.

Urasc sa te stiu aici dar sa te vreau si mai aproape.

Iubesc?

P.S. Si urasc cuvintele. Stiu ca sunt singurele care ne ajuta sa fim “in doi” chiar si atunci cand nu ne putem atinge sau vedea. Dar ne distrug mai repede decat actiunile. Se destrama repede o relatie in care unul din doi isi exprima nemultumirea de a se vedea prea rar, de a adormi prea rar unul langa celalalt sau, adesea, nemultumirea de a dormi prea mult impreuna, fara a fi, de fapt, impreuna. Asta pentru ca acele cuvinte prin care se declara nesatisfacut de orice aspect al relatiei, il fac pe celalalt sa se gandeasca ca perechea sa va cauta in alta parte ceea ce nu primeste “acasa”. Asadar, se destrama relatia inainte ca celalalt sa isi fi cautat implinirea in alta parte. Din cauza unor cuvinte...

Uneori credem ca tocmai cuvintele ne pot trasa o traiectorie in viata si nu ne pot lasa sa ne abatem. Eu, nu demult, m-am folosit de un cuvant pentru a defini o relatie – am ales sa fiu “amanta”. Dar asta nu mi-a trasat o linie destul de clara. Nu am inteles destul de bine ca termenul asta imi arata ce am de facut, dar si ce trebuie evitat. Si nu am evitat la timp. A fost un moment de ratacire. Un moment in care am crezut ca ii pot da drumul " visatoarei” din mine. Un moment in care am crezut ca pot sa fiu “iubita”. Absurd.

Barbatul din viata noastra este, pana la un punct, o insumare a barbatilor din trecutul nostru, dar la care se adauga ceva specific. Descoperim ca are vocea tipului de la vreun revelion, sau ii place ceva ce ii placea si prietenului nostru din marina militara, sau ca zambeste asemenea primului barbat din viata noastra. La fel suntem si noi. Implicit, si eu. Am fost "puiule, frumoaso, iubito, bombonico, princesse, chèrie, mititico". Ciudat, dar si eu sunt insumarea barbatilor din viata mea. Pentru ca fiecare a lasat ceva, a schimbat ceva, a rupt ceva. Si am decis sa fiu libera. Pentru asta, inchid visatoarea in mine si las amanta. Care stie sa se bucure de ceea ce primeste, care nu are nevoie de zile, ci doar de nopti, care nu depinde de un program, ci de dorinta. Aceea care e libera si lasa liber. Si de data asta, dragul meu, o sa imi lasi si tu ceva, o sa schimbi ceva, dar nu ai sa mai rupi nimic. De data asta mi-am promis mie. Nu mai e nimic de rupt!

                                                                              ( 27 septembrie, 02:48 )

Drumuri

Despre femei se spune ca sunt rivale de cele mai multe ori, ca incearca sa scoata in evidenta numai neajunsurile celorlalte. Se mai spune ca raman agatate de o relatie chiar si atunci cand se incheie, chiar si atunci cand fostul lor iubit iubeste pe altcineva. Si se spune ca incep sa il caute, sa incerce sa para mai bune, mai intelegatoare, mai tandre decat "cea noua". Apoi, cand inca nu reusesc sa il faca sa se intoarca, isi arunca veninul asupra celei noi, incep sa spuna ca inseala, ca minte, ca se foloseste de iubitul ei numai pentru ca are bani, are influenta sau e bun in pat. Si asta pana isi gaseste un altul, un pic mai bogat, un pic mai influent si un pic mai bun in pat. Eu nu cred asta. Pentru ca am intalnit barbatul care sa faca asta. Nu doar noi putem fi asa...
Nu stiu care e motivatia: gelozie, furie, frustrare, neliniste, speranta ca inca se mai poate face ceva si ca inca se pot lipi bucatelele ramase din pozele impreuna. Dar urmele raman oricat de mult ai incerca sa refaci ce a fost. Se spune ca e mai bine sa lasi asa o oglinda sparta, decat sa incerci sa o lipesti, pentru ca risti sa te ranesti in cioburi. Las-o sparta, lasa-ne rupti unul de celalalt si nici nu incerca sa ne distrugi mai rau. Nu face asta, te rog... nu arunca cu noroi acolo unde nu sti ce se afla, doar pentru ca mana asta care scrie era candva in mana ta, iar acum e in a lui. Nu cauta jocuri murdare in firea unui om care nu face decat sa readuca zambetul acolo unde prea multe probleme il stersesera. Nu lovi trupul pe care de acum il saruta el. Nu umple de ranchiuna un suflet care de acum este plin de emotie. Nu aminti un trecut de care am fugit si din care nu am luat decat ce era frumos. Dar, oricat de frumos, l-am lasat in urma. Acum am un prezent, intr-o zi, poate, chiar un viitor. Nu il strica, caci imi e drag.
Am fost, ai fost... nu mai suntem si nu mai putem fi. Pastreaza ce e frumos si cauta-ti drumul. Nu il mai avem pe acelasi, al meu e altul. E separat. E diferit. Nu mai e acelasi...nu mai poate fi...

Ce vor femeile?

Daca pana si noi ne intrebam... si totusi nu ni se pare ca vrem asa multe sau ca suntem asa complicate. Doar ca ne facem mai greu intelese, poate. Asta ca sa nu dau si astazi vina pe ei, cei care ar trebui sa ne dea tot ce ne dorim noi. Uite ca macar pentru inceput, nu o sa fiu feminista. Nu garantez ca ma tine mult.

Am vrea sa fiti uneori gelosi, macar putin, macar cat sa ne stim dorite si pretuite. Dar nu vrem sa exagerati pentru ca pana la urma avem si noi dreptul la libertate. Am vrea sa ne sunati des, atat cat sa ne aratati ca va lipsim. Dar nu prea des, pentru ca ne-am simti urmarite. Am vrea sa ne spuneti ca suntem frumoase... si nu, aici nu exista o limita! Cu cat mai des, cu atat mai bine. Am vrea sa ne lasati sa traim neingradite, dar sa stiti sa ne prindeti de brat cand plecam si sa ne spuneti "Ramai cu mine". Vrem sa ramanem pana dimineata langa voi, dar vrem sa va auzim pe voi spunand ca asta va doriti. Vrem sa ne spuneti "As vrea sa vii cu mine sa petrecem weekend-ul impreuna" si nu sa spuneti "Ce ai de gand sa faci in weekend?".

Noi incercam sa va aratam ce ne dorim de la voi, incercati si voi sa ne vedeti! Ne place sa va stim un pic gelosi, asa ca daca flirtam cu chelnerul intr-un bar, de fapt flirtam cu voi, prin el. Vrem sa ne sunati, drept dovada nu avem niciodata telefonul inchis pentru voi si niciodata nu avem ce va mai important de facut cand ne sunati. Ne place sa ne faceti sa ne simtim frumoase, indiferent ce avem pe noi... si mai ales ce nu avem. Plecam de langa voi, numai ca sa ne spuneti sa ramanem si nu ne intoarcem pentru ca vrem sa ne spuneti voi ca ne vreti inapoi. 

Vrem sa ne rasfatati, fie si numai prin cuvinte, vrem sa ne tineti atent in palme, sa ne gadilati si voi orgoliul macar din cand in cand si sa va fie dor... si noua ne este...

Amanta

Suntem liberi. Ce fericire sa fim liberi impreuna! Si azi a venit fara sa spuna. Si azi m-a surprins cu sarutul lui neasteptat de tandru. Si azi am ajuns acasa intr-un suflet, ca si cum as incerca sa fug de parfumul lui. Dar ceva  s-a schimbat... suntem liberi! Mai mult decat atat, eu sunt libera! Libera sa fiu sorbitura de sampanie care destinde dupa o zi de munca, libera sa fiu lenjeria din satin cu care isi inveleste trupul gol, libera sa fiu noptile lui intregi.

Amanta... Ma uit in jurul meu si vad in ce mod patetic sunt privite amantele... ca sunt subjugate iubirii, ca sufera la gandul ca sunt pe locul doi, ca sunt niste fiinte nefericite. Dar nu, amanta este femeia frumoasa, puternica si pasionala care stie sa faca un barbat sa se intoarca in patul ei, e cea care ofera numai partile bune pe care o relatie le are de oferit si ia acelasi lucru. Amanta e rasfatata si e cea care rasfata. Amanta sunt eu. Pentru ca am ales sa fiu libera si sa il las liber. Am ales sa il las sa soarba din mine, fara a avea timp sa se obisnuiasca, am ales sa fiu lenjeria din satin cu care isi inveleste trupul numai pentru cateva ore si am ales sa fiu noptile lui numai din cand in cand. Am ales pasiunea si dorinta. Desigur, nu ar fi putut fi vorba decat de el, sarmantul. Dovada ca o amanta stie sa isi aleaga un barbat adevarat. Suntem liberi...

I'm your private dancer...

Betie

Suna telefonul. Prima oara azi. Vocea lui, o insiruire de cuvinte din care nu inteleg decat “vin sa te vad”. Nu imi da timp sa arat perfect sau sa imi fac griji pentru cum imi sta parul. In cateva clipe e deja in bratele mele. « E ireal » tot incerc sa imi spun. Dar e acolo. Ma saruta… ah… stie bine cat de mult am asteptat sarutul acela atat de delicat, de profund si atat de savuros… fiori pe sira spinarii, fluturasi in stomac, slabiciune in genunchi. Aproape ca imi e teama sa nu ma lichefiez si sa curg pe trupul lui… desi daca ma gandesc mai bine, ar fi minunat sa devin conturul trupului sau, de sus pana jos, sa fie al meu cu totul… Ma lasa sa ma joc cu buzele lui numai pentru un moment, ma lasa sa ii simt trupul lipit de al meu pentru o clipa si atat. Stie ce efect are asupra mea, stie ca daca imi da voie sa il simt chiar si pentru o clipa, dorinta mea va incepe sa urle in mine iar pasiunea o va lua razna. E fermecator cand ma tachineaza, cand ma atinge numai cu varfurile degetelor, cand imi musca buza de jos… Imi lanseaza soptit invitatia de a merge impreuna acasa… ah… cum ajung eu pana acasa cu el cand deja ard si ma gandesc la un coltisor in care sa il am si sa ma aiba?…

Ma mai saruta inca, ma strange aproape de el, sa il simt, sa simt ce as putea avea si nu pot… in momentul urmator ma saruta scurt si se indreapta catre masina. Ah, nu stie cat e de sexy cand pleaca, desi stiind ca ard, desi stiind ca si el arde in acelasi ritm cu mine ! Ajung acasa pe nesimtite, ma intind pe canapea, incerc sa ma gandesc la altceva. Si nu pot. Inchid ochii si simt fiorii pe care mi-i da cand imi musca senzual de buza de jos. Ii deschid si il vad cum ma priveste de sus pana jos. Ce mi-a facut ?

Ce aseara era furie, azi e magie, e sarm… ce aseara era otrava, azi e o licoare dulce din care as vrea sa sorb in fiecare clipa. Azi, e betie… m-am imbatat cu parfumul lui atat de masculin, cu vocea lui tandra, cu sarutul delicios si cu atingerile cu care ma tachineaza…

Asadar, dragul meu, maine fii bland, caci o sa fiu mahmura… m-am imbatat cu tine asta seara !

Furie... checked!

Sunt putine sentimente care obosesc mai tare decat furia. Si, dragul meu, am obosit sa fiu furioasa. O sa ma asez in patul meu pe care nu l-ai cunoscut nici azi, pentru a-mi odihni emotiile. Am obosit de data asta. Mi-am baut, metaforic, sticla de vin rosu, anestezicul pentru momentele de furie, m-am confesat in toate modurile posibile mie insami si am epuizat toate argumentele impotriva barbatilor care nu vad pasiunea atunci cand trebuie. Revin eu la sentimente mai bune, dar probabil numai de dimineata. Contrar asteptarilor, sunt satisfacuta pe deplin de accesele mele de feminista implacabila si noaptea asta s-ar putea anunta una chiar foarte buna... macar de as reusi sa adorm.
Dragul meu, te salveaza farmecul ce ma va determina maine sa iti raspund la telefon, dar nu sa iti si deschid usa. Pentru asta, e nevoie de mai mult decat de farmec. E nevoie de rasfat, de flori, de biletele parfumate. Desi nu imi sta tocmai in fire, de data asta va trebui sa ma rasfeti. De data asta prada ta e mai rapida decat tine. Deci ai nevoie de tact.
Gata, am lasat paharul jos. Nu imi mai trebuie. Am obosit sa te cert, mai ales ca nu ma auzi. Pe curand, dragul meu!

De ce barbatii?

De ce dumnezeului ne incapatanam sa ne legam de un barbat? De ce nu ne e suficienta libertatea de a dormi singure, de a vedea orice film vrem fara sa facem compromisuri, de a lenevi in pat ori de cate ori nu avem chef de iesit afara? De ce trebuie sa existe un barbat? Sa il asteptam, cumva metaforic, in fiecare seara, indiferent daca se presupunea sau nu ca trebuie sa vina, sa ii impartasim fanteziile noastre pentru ca apoi sa ne sugereze subtil ca e obosit de data asta, sa vibram in drumul spre apartamentul lui pentru ca la intrarea in camera sa isi dea pur si simplu camasa si pantalonii jos si sa se intinda in pat, sa ne cumparam lenjerie dantelata pentru ca el sa nu o observe caci ne lasa sa ne dezbracam singure in timp ce isi verifica agenda... Pentru asta sunteti voi, barbatii? De ce sa avem noi nevoie de asta?
Nu neg ca sunt lucrurile alea de care avem nevoie de la barbati dar hello!! in toate cazurile de mai sus am fi avut nevoie de ei si ei nu au sesizat! Daca te-as avea acum in fata mea, as fi in stare sa te ucid cu privirea asta, dar as prefera sa ies si sa iti inchid usa in nas, pana cand iti dai seama ca o pasiune ca asta nu e de ignorat, caci sunt multi care ar vrea-o si nu e destula pentru toti, deci trebuie impartita, o data ce tu nu realizezi care e rolul ei! Da, iti inchid usa in nas, alerg pe scari contrariata de lipsa ta de convingere si intru in spatiul meu, in patul meu, in care e loc pentru pasiunea mea, in care ma pot rasfata de mii de ori mai bine in lenjeria mea dantelata, band o ciocolata calda cu muuulta frisca si privind strada care nici nu mai murmura.

In noptile ca asta, ma gandesc serios la a scoate in afara legii "exclusivitatea" dintr-o relatie. Refuz sa cred ca siguranta exclusivitatii este buna de ceva, ci subinteleg din ceea ce tocmai mi se intampla, ca ucide pasiunea unui barbat. "Lasa, o sa ma vrea si maine" - zici tu! Refuz sa iti dau dreptate. De ce te-as vrea si maine, cand azi ai lasat usa inchisa in urma mea? Barbatii sunt vanatori, in special cel pe care il stiu eu bine. Prada lor este pasiunea. O castiga si cred ca va mai fi si maine acolo. Sa deschidem ochii! Pasiunea traieste o singura zi, ne-reaprinsa. A doua zi, creste din nou. Dar de unde sti ca pentru tine, iarasi?
Sunt sigura ca am trai foarte fericite si fara voi, daca am putea uita mai des cat sunteti voi de fermecatori cand ne rasfatati, cand ne alintati, cand ne reaprindeti pasiunea cu o forta coplesitoare. Si nu uitam. Asa ca ramanem ale voastre. Numai ca de fiecare data cand ne lasati sa ne scoatem singure pantofii si sa ne intindem langa voi, riscati sa pierdeti pasiunea pe care v-o purtam! Lucru deloc intelept... "Nimic nu se pierde...", totul se reorienteaza, in cazul nostru.

Sarmantul

Am intalnit un barbat rafinat... da, mai exista! Nu a fost eradicata complet "rasa" aceasta. Atent la gesturi, cuvinte, infatisare, prezenta tonica, caracter puternic, tact, diplomatie si eleganta. Pe scurt, barbatul acela pe care unele dintre noi inca il mai cautam si pe care ne resemnasem sa nu il mai gasim. Dar iata-l in fata mea. Stie sa admire discret. Intra primul in restaurantul in care deja are rezervarea facuta. Se aseaza la masa numai dupa ce tu te-ai asezat. E sarmant. E ireal. E barbatul caruia simti nevoia sa ii gasesti un defect pentru a-l putea raporta la realitate.
Si totusi e ceva... in fata (sau in spatele) unui sofer prea insistent (sau prea lent), pe o strada prea aglomerata, cu un program prea incarcat sau in "lupta" cu lipsa de educatie a celorlalti, pana si rafinamentul paleste. Si ajungi sa vezi ca barbatul acela atat de atent, incepe sa fie neglijent cu atitudinea sa in relatia cu ceilalti. Uita sa iti mai ofere scaunul sau, uita sa te admire si sa te complimenteze, se lasa cuprins de nelinisti sau furie. Doar pentru un moment. Apoi, farmec si magie.
E imposibil sa nu inchizi ochii si sa nu ii ierti momentele in care rafinamentul si-l lasa intr-un buzunar interior, pentru a-l imbraca in momentul imediat urmator. Nu poti sa ii reprosezi faptul ca nu este ireal, deci perfect. Ba dimpotriva, trebuie sa fie un triumf: descoperi ca nu e ireal, deci il poti avea... nu e inaccesibil si pretios cu cei din jur, ci se deschide si el, in clipele lui in care este "uman" - caci apropierea de perfectiune il indeparteaza de caracteristica unica pe care o impartim cu totii. Si, pana la urma, si rafinamentul are scapari. Cum un trabuc - oricat de scump si oricate saptamani pe mare a calatorit pana sa ajunga in cutia ta - tot arde neregulat si lasa un fum uneori prea gros. Dar tot il apreciem si platim averi pentru el. La fel trebuie apreciat si pretuit si el... el, sarmantul...

Perle

E uimitor cum ne lasam influentati de cei din jur, chiar si cand suntem constienti de greselile pe care le fac. Si e la fel de uimitor cat de reticenti suntem la a ne lasa influentati de arta, ca de exemplu de o carte buna, de un film sau o piesa de teatru exceptionala. Trebuie numai sa strabati trotuarele din centrul orasului ca sa iti dai seama ca oamenii cu pretentii nu sunt neaparat cele mai educate exemplare dintre noi. Si ca sa fie discriminarea facuta, metaforic, pana la capat, trebuie numai sa privesti femeile din jurul tau. Exemplarele feminine sunt impartite in mai multe categorii, dar le poti sesiza cu ochiul liber. Exista femeile sterse si fade, care se lasa conduse prin viata de altii sau de ceea ce numesc ele "destin" , femeile care fara sa fie multumite cu ce au, accepta ca "asa a fost sa fie" si merg mai departe. Si nu sunt ele cele mai demne de mustrari! Categoria care ma intriga cel mai mult, intr-un mod foarte putin creativ, este cea a femeilor care, chiar provenind din familii de clasa mijlocie, nu au nici cele mai elementare notiuni de politete. Nu saluta grupul intreg atunci cand cunosc o singura persoana, nu i se adreseaza persoanei pe care nu o cunosc si isi pastreaza conversatiile mai mult sau mai putin triviale intre cunoscuti, intorcand spatele noii venite.

Felul in care ne comportam in primele momente in care suntem introdusi grupului, ne pune o eticheta greu de schimbat, indiferent de trecerea timpului. Cand suntem introduse unui grup pentru care normele sociale sunt o enigma totala, rafinamentul si demnitatea cu care ne purtam pot fi, in mod nedrept, jignitoare pentru doamnele din acesta si putem fi catalogate drept "pretioase", nu in cel mai bun sens al cuvantului.
Propun ca fiecare femeie sa incerce sa se auto-educe, sa fie mai atenta la astfel de detalii si sa nu isi mai poarte perlele doar la gat, ci sa le introduca si in personalitatea lor. Viata noastra e plina de nuante, pe care le putem face mereu mai placute.