octombrie 16, 2010

Timp

Ce se intampla cu noi? Nu mai avem timp, desi ziua inca are 24 de ore si desi saptamana nu e mai scurta. Nu mai avem timp sa avem rabdare cu cei de langa noi, tipam unii la altii, nu ne mai ascultam, nu ne mai auzim si nu ne mai dam importanta.
Sunt inconjurata de oameni care agreseaza, chiar si atunci cand rostesc cele mai neinsemnate cuvinte. E multa tensiune, e mare teama de a nu fi auzit si atunci incepem sa strigam din toti plamanii, pentru ca ceea ce vrem sa nu fie trecut cu vederea. Problema e ca strigam cu totii si de fapt nimeni nu asculta.
De fapt, timp mai este. Tot timpul a fost. Dar ne-am schimbat noi. Din dorinta de a face prea multe in acelasi timp, sa ne simtim buni, sa adunam mai mult decat altii, sa facem mai multe decat altii sau sa ne putem numara printre cei care inving indiferent de obstacole. Si am uitat sa iubim. Cu toate ca e timp pentru iubire, intotdeauna e. Dar am uitat. Credem ca vine de la sine, ca se aprinde si se mentine focul, fara sa ii dam macar o gura de oxigen, fara sa ii oferim macar o clipa.
Inauntru, incepem sa fim goi, obositi si sfasiati. E un drum fara intoarcere. Ne agresam in fiecare zi, ne reprosam, ne alungam si ramanem singuri si inconjurati de oameni, si ei la fel de singuri ca si noi.
E nedrept. Cum ne oprim din a ne distruge si ultimul lucru care a ramas pur si neintinat, adica sufletul?

Dragostea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, dragostea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul. - Octavian Paller

Un comentariu:

simonikool spunea...

E asa urat ca nu ne mai putem opri din acest strigat continuu