iunie 13, 2013

Sa taci

In ultimele cateva zile mi-ai spus te iubesc de mii de ori. Parea chiar ca mi-o spui mai des decat respiri. La inceput am zambit, apoi am ras impreuna de ecoul infinit al acelor doua cuvinte strigate afara, pe geam, sa stie toata lumea. Apoi o tristete infinita mi s-a incrustat pe fata si pe tampla, ca si cum te iubesc incepuse sa nu mai insemne acelasi lucru. Dar ai continuat sa mi-o spui cu fiecare rasuflare, cu fiecare minut ce ne mangaia pe amandoi. Mi-a fost frica... de ce mi-o spuneai atat de mult? Era te iubesc sau doar un adio care nu vroiai sa  faca rau? Doar oamenii ce se despart isi spun tot: ce au simtit in prima zi, ce le stapanea gandurile in prima noapte, ce si-au spus la primul ceai baut impreuna din canute colorate, ce au visat sa se intample dupa prima saptamana, ce au uitat sa-si spuna la prima aniversare. 

De ce mi-ai spus te iubesc de milioane de ori? Vezi?! Acum ai stricat tot! Ai vrut sa rascumperi greseli pe care inca nu le facusei. Ai vrut sa ma sufoci cu caldura pentru a nu simti viscolul ce avea sa vina. Ai vrut sa imi faci inima sa bata de mii de ori mai tare pentru ca stiai ca avea sa se opreasca treptat mai apoi. 

Iar azi? Azi nu mi-o mai spui. Azi nu imi vorbesti deloc, ca si cum toata rezerva de cuvinte pe care o aveai s-a epuizat spunandu-mi te iubesc la infinit. Trebuia sa taci. Sa taci atunci, pentru ca tacerea ta de acum sa nu rascoleasca toti monstrii de care mi-ai promis ca o sa ma aperi intotdeauna. Sa taci atunci, pentru ca acum sa nu mai simt lipsa cuvintelor tale. Sa taci. As fi vrut sa taci atunci, dar tu taci acum...

Chiar de aici, de departe, aud clar tipetele tacerii tale...