februarie 27, 2011

Din trecut si din suflet

Imi pare rau dar nu mai pot sa iti zic ca te iubesc asa cum esti, ca esti superba si incredibila ... ca nu vreau sa te schimbi, ca esti mai buna decat toate femeile din lumea asta... nu mai e rolul meu asta...

E cineva care o poate spune, care poate sa ma ridice. Si nici de data asta nu ai fost tu. As vrea sa te inteleg... 

februarie 25, 2011

Tu

E ciudat. Ceasul s-a oprit. Secundele nu mai trec zgomotoase, iar minutele pe care le-am tot numarat acum au tacut. Nu mai aud timpul trecand, nu mai privesc cu nesat miscarea acelor... a stat? 
Nu... ore inca mai curg, zile inca se mai succeda. Dar nu le mai aud, nu le mai numar, nu le mai stiu rostul. Nu e ceasul! Sunt eu! Eu... eu am incetat sa astept, am incetat sa imi agat viata de niste minute ce trec si am incetat sa le tin sirul. 
Nu crezi, tu, oare, ca te-am asteptat destul? Nu crezi tu ca am strans destule sunete ale minutelor ce s-au scurs pe langa mine? Am decis sa ma ridic si sa merg mai departe. Daca ai fi fost tu, ai fi venit la mine, m-ai fi tinut in brate cand am avut nevoie de tine si mi-ai fi sarutat obrajii cand imi ardeau. Si nu esti tu
Azi imi iau inima inapoi de la tine, o pun cu grija in lacasul ei caci e fragila acum si o ingrijesc cum stiu eu mai bine. Tu nu ai avut grija de ea, desi in fiecare clipa ti-a spus de ce are nevoie, ai fost surd la strigatele ei, ai fost insensibil la atingerea ei si ai fost mut la nevoia ei de cuvinte. Chiar daca la mine in piept va bate singura, va fi, poate, mai fericita. Va avea, poate, mai multa speranta. Si intr-o zi va sti sa gazduiasca o alta inima care i se va darui in intregime. O inima care nu va cere tot fara sa dea ceva, o inima care va bate in acelasi ritm cu ea. 

Nu ai fost tu, caci nu ai inteles. Nu ai fost tu, caci nu ai iubit destul. Nu ai fost tu caci nu ai venit nicicand. Imi iau inima inapoi, nu mai e cale de intoarcere...

 They say there's always someone in a relationship who loves more. Oh, God, I wish it wasn't me...

februarie 16, 2011

Noapte

E tarziu si ar trebui sa dorm... maine nu stiu exact ce ma asteapta, dar se anunta o zi foarte incarcata. Ar trebui sa ma odihnesc acum... dar nu pot. Simt ca inca nu am facut tot ce ar fi trebuit, simt ca ziua asta nu se poate incheia inca. Caci mai sunt inca o multime de cuvinte pe care mi-as fi dorit sa le aud si nu le-am auzit. Mai e inca o voce pe care nu am mai auzit-o de mult si care imi tot da tarcoale in fiecare noapte. Mai sunt inca gesturi de care nu m-am bucurat. Mai sunt inca buze pe care...
Ah! Mai sunt atatea... si ma doare lipsa lor, ma doare gandul ca a mai trecut un azi fara ele.
De ce e iarasi noapte?

februarie 13, 2011

Orbire

Intr-o incapere indepartata, intr-o incapere din trecut, eram intinsa pe podea. In jurul meu, mii de lacrimi infasurate in servetele. Strigate, uneori mute, alteori cu glas... toate catre tine, cel care plecasei in graba, fara sa spui un cuvant, fara ca macar sa incerci sa gasesti o scuza, fara sa ai curajul sa ma privesti in ochi. Plecasei. Trantisei usa, dupa ce ti-am auzit pasii apasati pe trepte. Si eu eram in urma ta, fara ca macar tu sa ma vezi.
In incaperea aceea m-am intins pe covorul aspru, cu unghiile infipte in scandura rece. Si am plans. Atat de amar, atat de dureros... adesea lacrimile imi aduceau liniste, odata sufletul golit si ochii secati. Dar atunci, sufletul meu era inca plin... de reprosuri, de frustrare, de neputinta si nefericire. Iar ochii ma dureau, dar lacrimile inca nu imi secasera. Nu mai puteam respira, nu mai puteam vorbi, dar mai puteam inca plange. Caci plecasei. Caci erai orb. Se spune ca iubirea e oarba. Dar lipsa ei, e cu atat mai oarba cu cat nu poate distinge din siluetele ce se perinda in fata ochilor, pe aceea care si-ar da si sufletul, si trupul, si credinta pentru strainul care fuge fara sa stie... O orbire care cuprinde si simturile, o orbire care amorteste buzele si ingheata privirea. 
Acolo, pe podeaua aceea, intre acei patru pereti reci si goi, inconjurata de lacrimile mele cazute pe covor si chiar pe intreg trupul meu - m-am ratacit. Da, m-am ratacit asa cum nebunii sunt rataciti. Si acolo, in clipele acelea in care nu mai aveam aer - am orbit. Am orbit si eu, asa cum tu ai fost orb. Iubirea din mine a inceput, in incaperea aceea, sa rataceasca. Ratacea asa, prin lume, fugind de tine si de sufletul tau pecetluit cu un lacat mic, de otel. Si eram oarba...

Astazi, de la mii de kilometri distanta de incaperea aceea, m-am intors acolo. Am cazut iarasi in genunchi si am implorat sa ma vindec, sa fiu iarasi oarba, de orbirea aceea a celui care nu iubeste. Am implorat sa mi se vindece ranile si sa scot toata pasiunea din inima mea, prin lacrimi. Oricat de multe, oricat de amare, dar sa mi se dea sansa de a ma vindeca prin ele. Vreau sa fiu la fel de oarba ca tine, cu iubirea la fel de ratacita prin lume. Implor sa primesc orbirea celui ce nu simte nimic, sa ma vindec de ceea ce simt, sa ma trezesc fara tine si sa zambesc, sa nu ma mai doara..
M-am intors in incaperea aceea in care am suferit atat de mult din clipa in care am auzit usa trantindu-se. Si acum sunt eu cea care se afla in pragul usii, cu fata spre strada, cu spatele la noi, la ce am fost... si cad in genunchi caci nu pot sa plec... Da-mi orbirea ta! Da-mi nepasarea! Altfel nu pot sa plec... si vreau sa plec... incaperea asta ma strange; se strange in jurul trupului meu si il sfarama... 

Atunci, candva, din incapere aceea, am fost luata pe brate de suflet cald, care mi-a mangaiat inima. Dar azi... azi raman captiva. Nu-i niciun suflet cald in jur... e zapada...

februarie 09, 2011

O bestie

E una din noptile in care nu te inteleg, nu te vreau, nu mai vreau! Ce caut langa tine? Langa trupul asta care nu ma simte, care nu ma atinge? In fata unor ochi ce privesc prin mine, ce nu ma vad, ce nu ma cauta? Incercand sa descopar cu urechea unde se afla inima ta?
Urasc sa stiu ca sunt a ta, urasc sa stiu ca ai sa fugi tot timpul, urasc lacrimile astea care tot cad!
M-ai ingenunchiat caci mi-ai luat toata viata din mine, mi-ai lasat trupul pustiit.
De ce ma lasi sa iti incredintez fiecare clipa a mea cand stii atat de bine ca ai sa le sfarami si ai sa le calci in picioare?
Esti o bestie, o bestie si nu te mai vreau! Iar daca ai sa indraznesti sa nu ma cauti maine, am sa te ucid cu mainile goale!

M-am saturat de gustul lacrimilor mele...

februarie 05, 2011

Blestem

Lacrimile care imi spinteca obrajii m-au trezit. Mainile care au stat atata timp inclestate impreuna, acum ma dor. Trupul mi-e greu si respiratia rece. Ochii sunt umezi, sangerii... In jurul meu cioburi in care se poate deslusi vag imaginea ta. Dupa atata timp intr-un vis, realitatea imi pare un blestem: cerul e negru, pamantul e plin de noroi, aerul e irespirabil. E blestemul in care ma trezesc singura, pe care nu il cunosc... Cum sa il traiesc singura? Cum traiesc eu in blestemul asta?
M-ai purtat printr-un vis, mi-ai aratat toate gradinile raiului si eu am gresit... am gresit si am crezut. Am gresit si am luat visul ca realitate. Am gresit si te-am lasat sa imi iei sufletul in palme. Iar acum, cioburile pe care le vezi pe podea, sunt bucati din el...
Cand inchid ochii din nou, nu ma mai pot intoarce la vis... Ci pot sa vad doar buzele tale rostind cuvinte pe care nu le aud, dar le citesc... si ele nu mai ajung la mine... Si vad urme de pasi indepartandu-se. Nu inteleg nimic!

Pana ieri tu ma trezeai cu un sarut...