decembrie 27, 2010

Nu mai esti

O dimineata ciudata. Prea multa liniste in jurul meu, prea frig, prea gol. Dimineata in care nu mai erai tu langa mine. Am gatul uscat, ochii ma dor de atata nesomn si trupul imi e obosit. Nu mai esti. Nu stiu ce sa fac cu golul asta din suflet. Incerc sa il scot afara, sa il umplu cu mii de alte fiinte si ganduri. Nu reusesc. Nu pot sa fac nimic sa il umplu. Acolo unde nu mai erai tu, nu mai puteam lasa sa fie nimic.
Au trecut ore, or sa treaca poate si zile, si nopti. Si tot nu am sa stiu sa il umplu. Ai plecat asa, dintr-o data. Ti s-a facut frica. Si cred ca si acum iti e frica sa te intorci. Ti-e frica sa lupti, sa daruiesti, sa te daruiesti cu adevarat. Eu am ramas aici. Sunt acolo unde ma stii, asa cum ma stii. Nu plec nicaieri, nu fac niciun pas. Ai trantit usa de la intrare cu atata furie... fugi... de ce fugi? Spui ca ce vrei e la mine dar fugi cat poti de departe.
Raman eu. Tot eu. Fara tine, de azi. Ti-am dat, candva, tot, iar acum nu mi-a mai ramas nimic pentru mine. Nici macar o farama de suflet, nici macar o raza de soare. Ti-am dat tie tot. Le porti pe toate cu tine sau le-ai aruncat pe undeva. Asta nu stiu. Dar as vrea sa cred ca ai sa stii sa redeschizi ochii care te-au privit cu atata afectiune, ca ai sa stii sa redeschizi palma care ti-a mangaiat de atatea ori chipul si ca ai sa stii sa mai umezesti cu saruturile tale, buzele astea uscate de atata dor.
Si daca nu ai sa stii toate astea, inseamna ca nu esti tu. Inseamna ca trebuie inca sa te caut.
Mai mirosi a mine, ca tine mai miros...

Un comentariu:

simonikool spunea...

Parfumurile captive in carti inchise de mult se vor simti mereu.