septembrie 03, 2010

Anotimpul meu

Diminetile intarzie tot mai mult si sunt tot mai intunecate. Stropii sunt tot mai reci si necrutatori. E toamna. Dar nu pentru mine! Tu ma tii strans in brate, ma incalzesti cu bratele tale si nu lasi stropii sa ma atinga. Apoi vantul incepe sa arda obrajii iar zapada ingheata pana si lacrimile care inca nu au curs. Iarna. Ingroapa tot, ascunde, incremeneste, reduce la tacerea de mormant. Eu, insa, nu am amutit. Nu! Eu rad, alerg, ma bucur. Pentru ca esti tu aici, imi stergi tu pana si lacrimile care inca nu au curs, topesti tu zapada si ma feresti. Dintr-o data, parfum de flori. Ploaie din nou. Un vant mai cald. E primavara. Zgomot de aripi de ingeri - pe care, insa, numai eu il aud, acoperind vuietul copacilor ce infrunzesc. Miresme noi pe care numai eu le simt caci mi le-ai adus tu pe toate. Si arsita. Soare arzand, nisip fierbinte, lumina orbitoare. Vara. Eu simt o racoare placuta, soarele e bland, nisipul cald si lumina difuza. M-ai prins tu in brate din nou. Ma ridici si ma porti pe bratele tale pentru ca iarba sa nu ma raneasca, nisipul sa nu ma arda.

Esti tu! Esti anotimpul meu preferat, acela care imi aseaza in fata petale de flori si ma intinde pe ele, departe de ploaia rece de toamna, de gheturile iernii, de vuietul primaverii si de arsita verii. Esti anotimpul meu preferat si sunt norocoasa sa te am tot timpul anului. Si eu sunt nedreapta si uit... uit de unde vine racoarea placuta, linistea si mireasma.

Dar azi... azi nu am uitat! Azi te serbez! Doar eu, caci doar eu te cunosc! Sa ramai asa cum esti acum: sa ramai anotimpul meu preferat!

2 comentarii:

Adriana spunea...

Postarea trebuia sa apara pe 1 septembrie... dar sunt cuvinte ce trebuiau rostite, asa ca e mai bine si asa tarziu.

SimonaR. spunea...

Nimeni nu ar putea sa te adaposteasca de orice furtuna si de orice arsita daca nu ai fi tu... un suflet atat de bun si atat de cald.